Locuitorii din Cluj-Napoca s-au săturat să fie îngropați în betoane și vor mai multe spații verzi, parcuri și nu își doresc să devină Florești 2.
Clujenii i-au adresat un mesaj de bun simț primarului Boc, căruia îi cer să își asume deschis culoarul verde-albastru de-a lungul Someșului mic sau proiectul uriaș din zona Carbochim, precum și un punct de vedere cu privire la acest proiect de urbanism.
Apelul activiștilor clujeni pentru Emil Boc
„Domnule primar,
Clujul este despre clujeni și valorile lor, nu despre lăcomie și betoane.
Clujul este despre comunitățile sale multiculturale, de românii care au coborât Feleacul acum 80 de ani, de maghiarii cu care trăim alături dintotdeauna, de tinerii veniți din toată județele Ardealului care inundă municipiul cu bogația tradițiilor și experiențelor lor locale, fie că-s maramureșeni, bistrițeni, bihoreni, moți, olteni sau moldoveni.
Clujul este în primul rând o stare de spirit domnule primar, redată cel mai bine prin cuvintele academicianului Iuliu Hațieganu: „Scopul nostru nu este acela de a crea campioni, ci oameni sănătoși. Nu record, ci armonie, nu ură, ci camaraderie. Nu victorie personală, ci victoria națiunii. Nu speculă, ci jertfă”
Domnule primar,
Noi nu mai vrem betoane, noi nu vrem un Florești 2, noi nu vrem să capitulăm în față celor pentru care mall-ul este sursă de bani iar Someșul jardinieră pentru shopping centre.
Domnule primar,
Anul 2024 trebuie să fie anul culoarului verde-albastru de-a lungul Someșului Mic, care să redea viață râului nostru care este coloană vertebrală a istoriei și culturii Clujului, căci de multe ori, de la munte, de la Beliș, și până în aval, la Dej, clujenii au coborât sau urcat spre Cluj-Napoca.
Și pentru că orice râu dintr-un oraș este inima comunității sale, culoarul verde-albastru de-a lungul Someșului Mic, nu poate fi subordonat interesului unui investitor în zonă pentru care profitul este fundamentul existenței sale, nu orașul, nu comunitățile noastre.
Dommnule primar,
Nu vă mai ascundeți în spatele așa-zisei „legalități”. Vorbiți domnule primar, de legalitate, doar când vă convine, când vă șade bine interesul politic sau electoral.
Asumați-vă deschis ce este mai important pentru Cluj: culoarul verde-albastru de-a lungul Someșului Mic sau proiectul uriaș din zona Carbochim?
Asumați-vă recomandările masterplanului pe zona de nord (Masterplan – zona industrială B-dul Muncii sud și teritoriile adiacente) a orașului care nu prevede transformarea Someșului într-o jardinieră pentru un investitor privat.
Asumați-vă un punct de vedere vizavi de proiectul uriaș din zona Carbochim pentru că nu vorbim de PUZ pentru un imobil de 133 metri pătrați!
Asumați-vă fiecare copac tăiat și fiecare centimetru de beton „replantat” domnule primar Emil Boc.
Pentru că noi ne-am asumat, noi nu vrem un Florești 2″, au scris activiștii clujeni reuniți sub egida „Cartierele Clujului”.
Lasă un răspuns