,

Mesajul șefului DSP Cluj, Mihai Moisescu, pentru anti-vacciniști: „Convingeți-vă și vaccinați-vă, vă protejează”

Posted by

Directorul DSP Cluj, Mihai Moisescu, a fost prezent în această dimineață, la Spitalul Clujana, alături de subprefectul Irina Munteanu, unde a început campanie de vaccinare a personalului medica. Acesta le-a transmis un mesaj astăzi anti-vacciniștilor, pe care i-a îndemnat să se convingă și să se vaccineze împotriva COVID-19 deoarece îi protejează.

„În această primă etapă intră personalul medical a unităților sanitare, personalul auxiliar și personalul tehnic care deservește unitățile respective. Săptămâna viitoare intră studenți, cadre universitare care au contact cu pacientul, voluntarii, rezidenții, oameni care își desfășoară activitatea de natură medicală. Și farmaciștii și stomatologii, tot personalul medico-sanitar.

Pentru înființarea centrelor din spitale nu este nevoie de avizul DSP pentru că este unitate sanitară, dar pentru celelalte va fi o avizare că îndeplinesc condițiile necesare minime activității de vaccinare astfel încât să putem garanta siguranța actului medicale.

Avem cele 20 de centre de vaccinare în unitățile sanitare și vor fi încă 29 pentru populație, care vor fi separate”, a declarat directorul DSP Cluj.

Mesajul șefului DSP Cluj pentru anti-vacciniști

Directorul DSP Cluj, Mihai Moisescu, a avut un mesaj și pentru anti-vacciniștii și cei care nu cred în cred în vaccinul anti-COVID. „Convingeți-vă și vaccinați-vă, vă protejează”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *