Microbuz răsturnat în județul Cluj

Posted by

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Brăișoru, comuna Sâncraiu.
La fața locului au fost alocate o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD, dintre care unul tip terapie intensivă mobilă din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, și un echipaj SAJ.

sursa foto: Lavinia Gordan

În momentul sosirii la locul accidentului, echipajele operative au găsit un microbuz și un autoturism avariate și două persoane încarcerate în fiecare dintre acestea.

Pompierii acționează în aceste momente pentru descarcerarea și extragerea persoanelor blocate în autovehicule, respectiv doi adulți.

Alți patru minori sunt consultați la fața locului de către echipajele medicale. Conform primelor evaluări aceștia sunt în stare stabilă.

Intervenția este în desfășurare revenim cu detalii pe parcursul acesteia.

Traficul pe DN1 este blocat.

Accidentul comis de un șofer de 22 de ani

Polițiștii clujeni susțin că la volanul mașinii care nu a respectat regulile de circulație se afla un tânăr de 22 de ani.

”Un conducător auto de 22 de ani, care se deplasa cu autoturismul în direcția Oradea ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare în sector marcat cu o curbă deosebit de periculoasă, vehicul pătrunzând pe sensul opus unde a intrat în coliziune cu un auto condus de bărbat de 30 de ani, din Cluj-Napoca”, au comunicat cei de la IPJ Cluj.

Testarile cu aparatul etilotest au avut rezultate negative.

Au fost transportați la spital ambii conducători auto, o femeie din autoturismul bărbatului de 30 de ani și 4 minori care se aflau alături de aceștia.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *