Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, marţi, că au fost confirmate PCR 16 cazuri dintre cele identificate pozitiv prin teste pe bază de salivă în cursul zilei de luni.
„La nivel naţional, până la această oră, au fost confirmate PCR un număr de 16 cazuri identificate pozitiv prin teste pe baza de salivă”, a transmis, marţi, Sorin Cîmpeanu.
De asemenea, alte 22 de cazuri au fost infirmate prin teste PCR.
„Pentru restul nu au fost încă raportate rezultatele”, a precizat Sorin Cîmpeanu.
86 de cazuri COVID raportate după testele rapide
Conform ministrului, în urma testelor rapide din salivă realizate luni au fost raportate 86 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Potrivit procedurii, rezultatele pozitive a testelor antigen rapide trebuie confirmate prin teste PCR.
În ceea ce privește vaccinările, potrivit Ministerului Sănătății, în 13.728 de unităţi de învăţământ procentul de vaccinare în rândul personalului este de cel puţin 60%, în 2.697 dintre acestea procentul fiind de 100%.
Lasă un răspuns