,

Ministerul Educației anunță că se caută profesori pentru copiii refugiați din Ucraina

Posted by

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că în 55 de școli din 8 județe se predă în limba ucraineană, dar numărul profesorilor este insuficient și că se caută cadre didactice printre refugiați. De asemenea, studenții din universitățile în care există predare în limba ucraineană ar putea face practică pedagogică ajutându-i, astfel, pe copiii refugiați.

„Este foarte important să le putem asigura acces la educație în momentul în care aceștia vor dori acest lucru. În acest sens, în România, avem 45 de școli și 10 licee în care se predă în limba ucraineană. Este vorba de opt județe ale României: Maramureș, Satu Mare, Suceava, Botoșani, Tulcea, Arad, Caraș-Severin și Timiș.

În aceste școli există un număr important de cadre didactice care pot preda în limba ucraineană. Sunt educatori, învățători sau profesori. Sunt profesori care predau limba ucraineană sau alte discipline în limba ucraineană. Numărul este insuficient.

Există trei universități din România în care există predare în limba ucraineană: Universitatea din București, Universitatea „Babeș Bolyai” și Universitatea din Suceava. Sunt convins că prin discuțiile cu aceste universități acei studenți vor putea să facă practică pedagogică în interesul acestor copii, care, spre deosebire de studenți, nu pot comunica în altă limbă decât cea ucraineană.

Sunt unele din lucrurile pe care am reușit să le facem până acum, dar concentrarea Ministerul Educației este în continuare pe acest subiect și pe măsură ce vom identifica și alte căi. (…) avem prevăzută și o ordonanță de urgență și hotărâre de guvern prin care să putem veni în întâmpinarea acelor tineri care doresc să intre în sistemul de educație din România.

Este foarte important să știm unde sunt acei copii și de ce vârstă sunt acei copii. De asemenea, din discuțiile cu Ministerul Afacerilor Interne a reieșit că vom încerca să identificăm printre refugiații din Ucraina și acele persoane care sunt cadre didactice și care au disponibilitate pentru a se implica în educația acestor tineri”, a declarat Sorin Cîmpeanu, joi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *