Ministerul Energiei demontează teoriile conspirației privind golirea Lacului Vidraru după 60 ani. Întreaga procedura este una perfect normală. Ministerul Energiei a pus capăt avalanșei de dezinformări cu privire la acest procede de golire al barajului.

Rețelele sociale au fost invadate de știri false și povești aberante cu privire la golirea controlată a Lacului Vidraru. Dezinformările au susținut că acest procedeu a fost pentru ca apa să fie dusă în Franța și vândută sau pentru a fi scos aur de pe fundul apei.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a atras atenția că aceste informații sunt false și a explicat că măsura are un scop strict tehnic și de securitate.
Dezinformările au cucerit România
„Adevărul este simplu: lacul Vidraru este golit controlat pentru prima dată după aproape 60 de ani, pentru lucrări de întreținere și modernizare care îi vor asigura funcționarea pentru încă 40 de ani! Totul este legal, avizat și absolut necesar pentru siguranța viitoare a barajului”, a declarat ministrul, citat de Adevarul.
Ministrul a mai precizat că „aurul” scos din Vidraru nu se măsoară în kilograme, ci în siguranță, independență energetică și conservarea unei lucrări emblematice a României.
Acest contract de retehnologizare are o valoare de peste 188 de milioane de euro. Procesul de golire controlată a început la 1 august 2025 și se va încheia în primăvara anului viitor. Din toamna lui 2026 lacul să revină la capacitatea normală.
„Zidurile apărute acum nu sunt «ruine misterioase», ci vechile locuințe și construcții tehnice folosite la ridicarea barajului cu zeci de ani în urmă. Vidraru nu ascunde aur, ci munca uriașă a inginerilor și muncitorilor români care, în anii ’60, au ridicat una dintre cele mai mari și mai trainice construcții hidrotehnice din Europa”, a mai precizat ministrul.
Acesta a făcut apel la cetățeni să nu dea curs teoriilor conspiraționiste, ci să privească golirea controlată a lacului ca pe o etapă esențială în prelungirea vieții barajului. Această procedură este necesară pentru asigurarea funcționării sale pentru generațiile viitoare.







Lasă un răspuns