Miniștrii USR-PLUS și-au depus demisiile la Guvern

Miniștrii USR PLUS și-au depus demisiile din Guvernul Cîțu în această dimineață, așa cum au anunțat încă de luni seară.

„În această dimineață am făcut ceea ce am anunțat. Am înregistrat și depus demisiile, împreună cu miniștrii USR PLUS, la cabinetul premierului. Mergem mai departe”, a anunțat copreședintele USR PLUS Dan Barna, pe Facebook.

Decizia de a depune demisiile a fost anunțată luni seara de Dan Barna și miniștrii USR PLUS.

„Am decis că nu putem merge mai departe cu un premier care nu are un minim respect pentru adevăr. Prin aceste demisii se deschide calea venirii în Parlament pentru un vot de încredere. Fie PNL acceptă că USR PLUS e un partener serios și responsabil și atunci mergem mai departe, fie PNL decide să funcționeze pe model USL, PSD este alături acolo de Florin Cîțu”, a spus Dan Barna, anunțând demisiile miniștrilor USR PLUS.

Copreședintele USR PLUS a mai spus că se va întâlni marți la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, cu mandatul de a cere înlocuirea premierului Florin Cîțu și continuarea coaliției PNL – USR PLUS – UDMR.