Ministrul Câciu îl înțeapă pe Boc pe tema metroului. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a fost întrebat în emisiunea România Politică de la Prima News dacă se va construi metroul la Cluj. „Toată lumea mă întreabă de metroul de la Cluj, aş vrea să îl întrebe şi pe domnul primar (n.red. – Emil Boc)”, a precizat ministrul.

Lucrările la metrul din Cluj vor fi realizate de asocierea Gulermak-Alstom-Arcada a câștigat contractul pentru proiectarea și execuția Magistralei M1 Cluj-Napoca. Proiectul se ridica la aproape 2 miliarde de euro, fiind cel mai mare contract pentru infrastructura de transport atribuit până acum.
Lucrările la metroul din Cluj trebuiau să înceapă deja
Adrian Câciu a mai precizat că prin septembrie o să meargă şi el la Cluj ca să vadă dacă există şantierul metroului aprobat pentru construire cu bani din PNRR.
„Eu pot să vă spun că prin septembrie – acum e o situaţie cu politica şi să nu se înţeleagă altfel – o să merg şi eu la Cluj să văd dacă avem şantierul, dacă s-au încceput lucrările. Ele trebuiau să înceapă. PNRR nu ne aşteaptă, anul 2026 este după uşă, vreau să vedem lucruri excepţionale la Cluj, îmi exprim încrederea că o să le vedem”, a mai arătat Adrian Câciu.
Contractul pentru proiectarea și execuția Magistralei M 1 Cluj-Napoca a fost semnat cu Asocierea Gulermak-Alstom-Arcada pentru aproape 2 miliarde Euro, fiind cel mai mare contract pentru infrastructura de transport atribuit până acum.
Metroul la Cluj va avea 19 stații
Prin contractul de finanțare se asigură 13,69 miliarde de lei (din care 1,48 miliarde de lei din PNRR) pentru cele două etape necesare construcției Magistralei 1 a metroului clujean. Fondurile vor fi folosite pentru proiectarea, construcția, echiparea și punerea în funcțiune a liniei de metrou ușor în zona metropolitană Cluj-Napoca (21,03 km), a celor 19 stații și a depoului.
Trenurile metroului din Cluj-Napoca vor circula la un interval de 90 de secunde, iar capacitatea va fi cuprinsă între 15.000 şi 20.000 pasageri.
Lasă un răspuns