Mormintele Eroilor Revoluției din Cluj sunt pline cu buruieni. Foaia Transilvană a intrat în posesia unei imagini dezolante și triste, surprinsă în locul unde se odihnesc eroii Revoluției Române din decembrie 1989.

Locul pare unul abandonat, iar buruienile au acoperit crucile eroilor. Mormintele sunt curățate doar în 21 decembrie, când autoritățile și asociațiile de revoluționari depun coroane și participă la manifestări solemne. În restul anului, bate vântul și nimănui nu îi mai pasă de eroii care s-au jertfit pentru libertatea noastră.
Eroi împușcați, ignorați și îngropați în buruieni!
„Eroii adevărați, împușcați în decembrie 1989, au ajuns să fie împușcați și cu nepăsare. Au trecut 35 de ani, azi-mâine vor fi 36, ceremonii lăcrămoase se execută periodic în incintă. Persoane de vază își prezintă vazele cu flori luate de la protocol, dar nimeni nu vede dezastrul. Monumentul cel mare se înclină, e măcinat deja de timp, iar mormintele eroilor zac în buruieni și mărăcini.
Chiar nu pot pricepe: de ce nu sunt curățate și aceste morminte, așa cum sunt cele ale soldaților războiului mondial, de alături? Au fost declasați între timp, s-a constatat oficial că au luptat și murit degeaba, valorile clamate în piața centrală a Clujului nu-și mai au rostul?…
Acești eroi au fost și au murit tineri, nu au avut copii, iar părinții lor poate nu mai sunt sau sunt gârboviți de bătrânețe. Nu mai are cine să poarte grijă mormintelor.
E timpul ca „Orașul martir” să și-i asume, eroi și morminte, dacă n-a făcut-o până acum. Și în spirit, dar și în coasă”, a precizat clujeanul.
Lasă un răspuns