De la episcopul generos din Mira secolului al IV-lea până la personajul tăcut care face să strălucească ghetuțele copiilor în fiecare decembrie, Moș Nicolae a parcurs un drum lung prin istorie, mit și cultură. Tradiția, născută în Europa medievală, s-a transformat în România într-un ritual unic, care marchează începutul iernii și rămâne, surprinzător, una dintre cele mai rezistente obiceiuri ale copilăriei.
De la Sfântul din Mira la protectorul copiilor
Sfântul Nicolae, episcop în cetatea Mira din secolul al IV-lea, este una dintre figurile creștinismului care au inspirat cele mai multe legende. Era cunoscut pentru generozitatea necondiționată: ajuta familii sărace, salva marinari prinși de furtuni și intervenea în favoarea celor acuzați pe nedrept. Chipul său moral — al celui care dăruiește fără să ceară recunoștință — a devenit temelia unui personaj care, de-a lungul timpului, s-a conturat nu prin apariții, ci prin gesturi.
În Evul Mediu, tradiția de a oferi cadouri copiilor în ziua Sfântului Nicolae a înflorit în Europa Centrală. Comunitățile germane au lansat ideea darurilor lăsate în ghete, iar obiceiul a fost repede adoptat în spațiul austro-ungar. De acolo, a trecut în Transilvania și, treptat, în toate regiunile românești.
Secolele XIX și XX aduc o schimbare subtilă, dar decisivă: Sfântul devine „Moș Nicolae”, un personaj fără chip și fără reprezentare vizuală stabilă, spre deosebire de Moș Crăciun, a cărui imagine s-a fixat prin cultura americană. Moș Nicolae rămâne un personaj al nopții, aproape invizibil, un mesager al discreției.
Nuielușa, bastonul și miezul tradiției românești
În multe țări europene, Sfântul Nicolae era însoțit de o figură cu rol disciplinar: Krampus în spațiul german, Mikuláš în cel slav sau San Nicola în cel italian. În România însă, bastonașul s-a transformat într-un simbol moralizator, nu într-o pedeapsă. Moșul, chiar nevăzut, „vede” eforturile copiilor și arată că și greșelile, și reușitele fac parte din drumul lor.
Spațiul românesc a asimilat tradiția într-un mod divers: în comunitățile săsești și maghiare, obiceiul păstrează aerul central-european; în Muntenia și Oltenia, Moș Nicolae anunță apropierea Crăciunului; în Moldova, până acum câteva decenii, copiii primeau fructe, nuci, covrigi și obiecte meșteșugite manual. În unele sate ardelenesti, el „verifica” copiii înainte de Crăciun, un amestec narativ menit să întărească simțul responsabilității.
De ce rezistă tradiția?
Pentru că este una dintre puținele care nu a fost acaparată de consumism. Nu cere cadouri scumpe, nici scenografii elaborate. Se sprijină pe un gest mic, încărcat de sens: un cadou discret, oferit în numele unei bunătăți ancestrale. Într-o lume care se schimbă rapid, Moș Nicolae rămâne neschimbat — un ritual simplu, curat, care deschide iarna și păstrează vie magia copilăriei.
Lasă un răspuns