După ce Foaia Transilvană a scris despre transformarea parcului din cartierul Grigorescu, prin betonarea lui, clujenii au devenit tot mai critici la adresa primarului Emil Boc și a administrației locale.
Acum a venit rândul Parcului din Piața Ștefan cel Mare, aflat în spatele Teatrului Național din Cluj Napoca.
Acest parc a fost și modernizat, prin suprabetonarea suprafețelor, ceea ce i-a revoltat pe oameni.
Boc este mulțumit de lucrările din parc
În cadrul unei vizite de lucru, primarul Clujului, Emil Boc s-a arătat mulțumit de lucrările executate conform planului arhitectural.
Desi, chiar el a pășit pe o mare suprafață betonată sau pavată cu dale, lui Emil Boc nu i s-a părut nimic suspect că betonul nu are ce căuta prin parcurile de agrement.
Lucrările pentru betonarea parcului din Piața Ștefan cel Mare au costat 2.4 milioane de euro.
„Proiectul de revitalizare cuprinde o suprafață de peste 1,2 hectare, anume esplanada și spațiile verzi adiacente clădirii Teatrului Național Cluj-Napoca. Aici se realizează un spațiu public calitativ și un cadru prielnic pentru petrecerea timpului liber. Noua configurație va oferi posibilitatea de organizare a unor evenimente și festivități de mici dimensiuni, într-un spațiu multifuncțional”, a spus Boc.
Clujenii îl critică pe Boc
Pe facebook, foarte mulți clujeni au criticat noua politică dusă de Emil Boc, în parcurile din oral: ”betonați, betonați și iar betonați”.
„Este verde doar dacă vopsiți betonul în verde. Prin modernizare înțelegeți sa înlocuiți iarba cu betoane care sunt și mult mai scumpe. La fel faceți și cu malurile Someșului. Sper sa lăsați în pace măcar Parcul Central”, a scris Andreea Popescu Băeșu.
Parcul din Grigorescu betonat și el
Clujenii care locuiesc în zonă se plâng că spațiile verzi au fost reduse semnificativ și totul se transformă, vizibil, într-o mare de beton.
Majoritatea oamenilor și-au exprimat supărarea că acest proiect al culoarului de mobilitate nemotorizată, finanțat prin fonduri europene, de-a lungul malului Someșului, distruge una dintre puținele zone verzi ale cartierului, cel mai mare parc din Grigorescu, din Cluj Napoca.
Terenul de fotbal și de baschet unde sute de tineri făceau mișcare zilnic a fost ras, la fel și aparatele de fitness unde zeci de pensionari făceau exerciții în fiecare zi.
Cu toate astea municipalitatea și constructorul au dat asigurări că totul va fi relocat, însă momentan nu se poate observa nicio zonă de-a lungul șantierului unde ar putea fi mutate.
Lasă un răspuns