, ,

Nu a operat pe nimeni de peste un an de zile. Un chirurg clujean cu un salariu uriaș a reușit această performanță

Posted by

Un chirurg din Cluj Napoca, transferat la Spitalul din Găești, județul Argeș, primește un salariu generos, de peste 10.000 de lei, în condițiile în care nu a operat pe nimeni din luna iunie 2021.

Lista cu pacienții operați de chirurgul clujean este zero. Evidențele spitalului nu arată nimic. Managerul Laurențiu Belușică spune că nu i-a venit să creadă când a văzut aceste statistici, și a cerut explicații.

Belușică susține că medicul i-ar fi spus că s-a lovit la un deget de la mâna dreaptă, fapt ce îl împiedică să mai facă operații.

„Mi-a spus că are o problemă de sănătate, la un deget, că a avut un accident casnic. Nu a prezentat documente, nu știu să fie documente în acest sens, nu se vede nimic”, susține managerul citat de Digi24.

Cum se apără medicul

Chirurgul în cauză susține, la rândul lui, că acuzațiile lui Belușică sunt povești. El a spune că, în perioada pandemiei, a lucrat în secția Covid, după care a intervenit accidentul casnic,
”Am avut un accident prin care, la mâna dreaptă, mi-a făcut imposibilă practicarea meseriei. Aș dori să încep activitatea și în blocul operator, însă în momentul de față șeful de secție nu a considerat să-mi dea în atribuții pacienți”, a declarat medicul.

Salariul medicului la Spitalul din Găești este de peste 10.000 de lei, bani pe care îi încasează fără să facă mare lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *