, ,

Nu mai dați bani la cerșetori. O filmare cu un infractor în scaun cu rotile care se ridică și umblă VIDEO

Posted by

O filmare cu un individ aflat în scaun cu rotile, care se ridică și umblă, după ce ore în șir a invocat mila publică a ajuns în posesia redacției Foaia Transilvană.

Omul a fost văzut în zona Stației CFR Cluj Napoca, dar și în zona Pieței Mihai Viteazu, la Mc Donalds.

Polițiștii din Cluj Napoca susțin că bărbatul este un ”voiajor”, fiind văzut și la București, Craiova, sau în alte orașe din Moldova.

”Prima dată i-am dat, mi-a fost milă de el, dar când mi-a cerut a doua oară mi-am dat seama că e un șarlatan. L-am văzut afară la tigară cum își număra banii, după care a intrat inăuntru în perimetrul gării, și s-a dus la o toneta unde și-a schimbat banii într-o bancnotă de 100 de lei”, a scris Ilie.

Minune. S-a ridicat și a umblat

Bărbatil le spune oamenilor că nu are bani de un bilet de tren, și că din acest motiv este obligat să cerșească.

”I-am dat și eu 10 lei, ca apoi să aud că de vreo 5 ani se chinuie sa strâgă bani de tren”, a scris și Alina.

Pe filmarea video realizată de la etajul superior al unei clădiri, bărbatul este așteptat la o mașină de alți complici. La un moment se ridică din cărucior, își aprinde o țigară după care aruncă nervos, în portbagajul mașinii, pătura cu care era învelit.

Poliția Locală Cluj: nu mai fați bani la cerșetori

În luna decembrie 2022, Poliția Locală Cluj a făcut o serie de razii în mai multe locuri din oraș, pentru depistarea cerșetorilor. Au fost vizate cu prioritate marile supermarketuri, magazinele din centrul Clujului, piețele dar și zonelor aglomerate. 

Mulți dintre cerșetori care au apărut la Cluj provin din Sălaj, Mureș, Galați sau chiar Ilfov.

Mesajul Poliției Locale Cluj este de a nu mai da bani la cerșetori și de a anunța prezența acestora.

”În cazul în care cetățenii observă persoane care apelează la mila publicului sau sunt abordați de astfel de persoane, să sune la numărul de telefon 0264/955 -Dispeceratul Poliţiei Locale pentru direcționarea un echipaj în zonă în timp operativ, să dispună măsurile legale ce se impun”, a transmis Poliția Locală Cluj”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *