Numărul 2 în statul român, Mircea Abrudean, vizită de lucru la Baza Aeriană din Câmpia Turzii

Posted by

Numărul 2 în statul român, Mircea Abrudean, în vizită la Baza Aeriană Câmpia Turzii. Președintele interimar al Senatului a susținut că astfel de investiții cum este cea de la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii este esențială, mai ales în actualul context geopolitic, atât de complicat. Această bază este ca o garanție a siguranței cetățenilor.

Numărul 2 în statul român Mircea Abrudean
Numărul 2 în statul român Mircea Abrudean

Abrudean a mai susținut că baza de la Câmpia Turzii este exemplul concret al importanței investițiilor în securitatea națională și asigurarea stabilității regionale.

Investițiile în apărare nu reprezintă un moft! Sunt necesare, mai ales în actualul context geopolitic, atât de complicat, dar și o garanție a siguranței cetățenilor. Astăzi (vineri – n.red.), la Câmpia Turzii, am avut oportunitatea de a vizita o bază care are o importanță strategică pentru Armata Română și NATO.

Baza 71 Aeriană «General Emanoil Ionescu» este exemplul concret al importanței investițiilor în securitatea națională și asigurarea stabilității regionale. Aici, numai în ultima perioadă, vorbim de peste 200 de milioane de euro pentru modernizarea bazei.

Așa cum am afirmat și în conferința de presă susținută, ulterior, alături de colegii mei, primarul Lojigan Dorin Nicolae și subsecretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Haiduc Cristian, dotarea cu echipamente de ultimă generație, pregătirea continuă a personalului și parteneriatele strategice rămân prioritare și confirmă, totodată, angajamentul ferm față de securitatea regiunii.

Cu toții trebuie să rămânem dedicați obiectivului de a contribui activ la construcția unei Românii sigure și factor de stabilitate în regiune”, a transmis Mircea Abrudean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *