Nume grele ale rock-ului românesc vin la Rock the Camp 2025, la Camping Colina. Singurul festival de rock din Cluj organizează o nouă ediție în Camping Colina, în Făget, în perioada 16-17 mai 2025.

Organizatorii au pregătit pentru ediția de anul acesta un line-up de artiști și trupe de referință pentru rock-ul românesc.
Headlinerii principali vor fi Phoenix, ALTAR și Timpuri Noi.
Prețul unui abonament pe ambele zile este 100 lei, iar pe zi este 70 lei. Biletele pot fi achiziționate online, de pe ambilet.ro.
Festivalul se află la ediția a 5-a.
Programul Rock the Camp 2025
Vineri, 16 mai 2025
Phoenix
Scarlet Aura
Monday Shadows
Oceans on Orion
Sonic Overload
Sâmbătă, 17 mai 2025
ALTAR
Timpuri Noi
Grimus – Anton
Knock Out
Roxette Joyride
„În fiecare an creștem și ne propunem să aducem în fața publicului trupe de calibru internațional, dar scopul principal este să promovăm la aceasta editie scena rock națională.
Țineți aproape pentru noutăți. Pregătim concursuri și surprize de tot felul, despre care abia așteptăm să vă povestim!
Festivalul Rock the Camp (ediția V) este organizat de Asociația Monday Shadows”, au anuntat organizatorii.
Asociația are un caracter cultural și social, fiind înființată în scopul promovării culturii române, a spiritului civic, susținerii artiștilor, a materialelor de popularizare, organizării de manifestări artistice, cointeresării opiniei publice în activitatea de ocrotire și promovare a artiștilor transilvăneni.
Lasă un răspuns