Un incendiu a izbucnit, duminică dimineață, la o cabană din localitatea clujeană Muntele Rece din comuna Măguri Răcătău.
Trei autospeciale pentru stins incendii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) au intervenit la fața locului, alături de un echipaj al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare și o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Măguri Răcătău.
Nu au fost răniți în incendiu
„În momentul sosirii primelor echipaje la locul evenimentului, focul cuprinsese acoperișul întregii cabane, pe o suprafață de 40 mp, dar și bucătăria de vară. Flăcările au fost lichidate la scurt timp după sosirea pompierilor, însă aceștia au fost nevoiți să acționeze mai bine de patru ore pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului și eliminarea tuturor focarelor care ardeau mocnit.
Cercetările preliminare au stabilit că, cel mai probabil, incendiul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice a imobilului”, a transmis ISU Cluj.
Nici una dintre persoanele aflate în cabană nu a fost rănită.
Lasă un răspuns