Primăria comunei clujene Cășeiu a lansat un apel pentru asistaţii social din localitate care sunt apţi de muncă să își realizeze orele pe care le au de efectuat în folosul comunităţii. Dacă aceștia vor refuza li se va suspenda dreptul la ajutorul social.
„Începând cu luna ianuarie a anului 2023, persoanele beneficiare de ajutor social, apte de muncă, domiciliate în satul Căşeiu se vor prezenta în fiecare zi de luni a săptămânii, în funcţie de câte ore au de efectuat, la ora 9:00, în faţa primăriei pentru EFECTUAREA ORELOR DE MUNCĂ PE CARE TREBUIE SĂ LE PRESTEZE ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII.
Nerespectarea prezentei se va nota cu refuzul efectuării orelor de muncă, FAPT CARE VA CONDUCE LA SUSPENDAREA DREPTULUI LA AJUTOR SOCIAL.
Beneficiarii din celelalte sate se vor prezenta la prestarea orelor de muncp la solicitarea consilierilor locali”, a anunţat primăria comunei Căşeiu, Compartimentul Autoritate Tutelară şi Asistenţă Socială.
Lasă un răspuns