, ,

O firmă din Cluj a dotat noile super elicoptere care vor fi folosite de SMURD. Din noiembrie vor fi folosite

Posted by

Noile elicoptere care vor intra în flota de aviație a Ministerului de Interne, și vor fi folosite de medicii de la SMURD, vor intra în dotare în cursul lunii noiembrie 2023.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a prezentat primele imagini cu noile super elicoptere.

Acestea sunt din modelul Black Hawk S-70 M, folosite de armata Statelor Unite ale Americii pentru transportul rapid al trupelor sau echipamentelor militare.

Elicopter SMURD echipat pentru intervenție și gata de livrare.
Elicopter SMURD echipat pentru intervenție și gata de livrare. Sursa foto: Captură video

Pentru SMURD, elicopterul a fost adaptat la o unitate hiper mobilă de terapie intensivă care se poate deplasa rapid la un caz grav, care necesită ajutor medical de primă urgență.

Cel mai apropiat centru medical SMURD, unde se află un elicopter, de județul Cluj, se află la Jibu, județul Sălaj.

S-a semnat un contract pentru 12 elicoptere

În cursul anului 2022, Ministerul de Interne a semnat un contract pentru livrarea a lase elicoptere pentru SMURD. Acest contract a fost suplimentat cu încă șase astfel de aparate de zbor.

Dotarea acestora cu echipamntele medicale de terapie intensivă a fost făcută de firma din Cluj Napoca, Deltamed, care a livrat SMURD dar și altor servicii de ambulanță din România, sute de ambulanțe medicale, de diferite tipuri.

Cabina elicopterelor Black Hawk S-70 pentru misiuni terestre și maritime va include o unitate medicală echipată de Deltamed, cu sediul la Cluj-Napoca, un integrator experimentat de vehicule de urgență concepute pentru îngrijirea pacienților și operațiuni de salvare.

Potrivit unor surse oficiale, elicopterul va fi dotat cu aparatura de ultimă generație care îi va permite să se deplaseze la punct fix, chiar și pe timp de ceață densă.

Elicopterele au fost produse în Polonia de firma PZL Mielec. În cursul anului trecut un astfel de elicopter Black Hawk S-70M, care va fi livrat Ministerului Afacerilor Interne din România a fost prezentat pentru prima oară, cu ocazia unor teste de zbor.

Producătorul este parte a concernului american Lockheed Martin.

Elicopterul, denumit de jurnaliștii polonezi ”Șoimul roșu” (o culoare mai neobișniută pentru Black Hawk), va fi livrat în țara noastră în 2023, și va intra în dotarea SMURD.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *