Primarul PSD al comunei Apahida, județul Cluj, Grigore Fati, a propus pe ordinea de zi a Consiliului Local proiectul imobiliar cunoscut generic sub numele de ”blocurile de la IPEG”.

Deși locuitorii comunei au votat zdrobitor, în cadrul unei consultări publice, împotriva acestui proiect administrația comunei Apahida continuă să preseze Consiliul Local Apahida cu acest proiect.
Dincolo de multele aspecte nevăzute ale acestei probleme, care țin cel mai probabil de ocorupție sistemică și generalizată, nimeni din administrația comunei Apahida, nu a observat câteva lucruri esențiale.
Și anume, că firma Thys Development and Construcțion SRL, are doar un un angajat și este pe minus încă de la înființare, anul 2019. Datele sunt confirmate de bilanțurile anuale depuse la Minsiterul de Finanțe.
Zero profit și datorii de milioane de euro
Potrivit datelor publice furnizate de Ministerul de Finanțe, societatea Thys Development and Construcțion SRL, controlată de un cetățean belgian Thys Jeffrey Monique, născut în anul 1988, are datorii de milioane de euro.
Potrivit tabelului de mai jos, în anul fiscal 2022, societatea care vrea să construiască ansamblul imobiliar, în valoare de 80 de milioane de euro, are datorii de 19.2 milioane de lei, adică aproape patru milioane de euro.
De asemenea, tot pentru anul 2022, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 3.958 de lei, și o pierdere de 222 mii lei.

Datele oficiale mai arată că societatea a fost pe zero de la momentul înființării, dar a acumulat datorii de la un an la altul. Doar procurorii DNA și inspectorii de la Ministerul de Finanțe ar putea verifica situația acestei firme.
În aceste condiții, în care sursele de finanțare sunt neclare, cum este posibil ca o societate cu zero cifră de afaceri și datorii de milioane de euro, să susțină financiar diferite angajamente, legate rețeaua de canalizare, drum pe sub calea ferată, etc.???
Proiect de 80 de milioane de euro
Proiectul ansamblului din Apahida, situat pe strada George Coșbuc a fost subiectul unor discuții ample în cadrul Comisiei de Urbanism de la Consiliul Județean Cluj.
Documentația de urbanism a fost întocmit de biroul de arhitectură RVD, cel care se ocupă și de realizarea Planului Urbanistic General al Apahidei.
Astfel, potrivit informațiilor publice pe terenul de peste 5,5 hectare de pe strada George Coșbuc din Apahida se intenționează realizarea unui ansamblu funcțional mixt, compus din 10 corpuri de clădire care conțin funcțiuni de interes public, locuire colectivă și grădiniță.
Beneficiarul investiției, Thyes Development and Construction SRL, a prezentat proiectul – evaluat la peste 80 de milioane de euro – la Târgul Expo Real de la Munchen din 2021.
Ansamblul include un centru comunitar, 11.000 de mp de spații comerciale, 7050 de mp de spații de birouri, o grădiniță publică și este deservit de 1000 de locuri de parcare.
Lasă un răspuns