EVENIMENTE, STIRE PRINCIPALA

O localitate importantă de lângă Cluj Napoca la un pas să intre în carantină. Preotul a umblat cu Covidul din casă în casă

Localitatea Sânnicoară, aflată la doi kilometri de Cluj Napoca riscă să fie carantinată complet după ce numărul cazurilor de Covid 19 a explodat în ultima vreme. În aceste vremuri grele pentru societate, nevoia de a respecta tradiția trebuie să se împletească cu responsabilitatea.

Primarul comunei Apahida, Grigore Fati ne-a declarat că incidența în comuna ”a explodat” și că acum este peste 5 cazuri la mia de locuitori, și că se așteaptă ca în două zile această cifră să se dubleze. Satul Sânnicoară face parte din comuna Apahida.

De unde a venit această explozie de cazuri? Este simplu. Fără să nominalizăm persoane, autoritățile îl arată cu degetul pe unul dintre preoții ortodocși din satul Sânnicoară, unde locuiesc peste 3.000 de persoane, care a umblat cu datina celebră a ”Iordanului”, în condițiile în care soția acestuia este internată în spital, fiind infectată cu Covid 19.

S-a infectat și preotul

În aceste condiții, în loc să se autoizoleze pentru binele lui și al comunității, preotul a umblat prin sat, timp de peste opt zile pentru a sfinții locuințele enoriașilor.

Sursele oficiale ne-au mai declarat că preotul s-a simțit rău în ultimele zile, a acuzat frisoane iar testul efectuat a fost confirmat de un alt test PCR, care a ieșit pozitiv.

”Preotul și soția lui sunt vaccinați cu trei doze. Cu toate astea ambii au avut simptome. Din informațiile pe care le avem a rezultat că duminică, 9 ianuarie 2022, preotul în cauză nu a mai mers la biserică și nu a mai oficiat slujba, autoizolându-se la domiciliu”, ne-a declarat surse oficiale.

Prefectul de Cluj, Tașnadi Szilard a declarat că a declanșat o anchetă în legătură cu această situție.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*