O nouă avertizare de vreme rea la Cluj. Cod galben de furtuni, vijelii și grindină

Posted by

O nouă avertizare de vreme rea la Cluj. Meteorologii au emis, joi, noi avertizări Cod Galben și Portocaliu de ploi, descărcări electrice, vijelii și grindină, valabile până vineri dimineața, în mai multe județe ale țării, printre care și Cluj.

O nouă avertizare de vreme rea la Cluj
O nouă avertizare de vreme rea la Cluj

Cod galben de furtuni la Cluj

Atenționarea Cod Galben este valabilă joi, de la ora 12:00 și până vineri la ora 03:00, în Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea și în cea mai mare parte a Olteniei și local în Maramureș.

Conform ANM, perioade cu instabilitate atmosferică vor fi izolat și în restul teritoriului.

„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp” – precizează meteorologii.

De asemenea, în același interval, în județele Suceava, Botoșani și Neamț va fi în vigoare un Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată – vor fi averse importante cantitativ și se vor acumula 30…40 l/mp și izolat peste 60 l/mp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *