O nouă campanie de donare de sânge începe astăzi la Cluj

Posted by

Campania națională „Donează sânge, fii erou!” va fi organizată în perioada 4 – 15 decembrie, la nivel național de donare de sânge, un prilej de a dona pentru cei care vor să facă o faptă bună în pragul Crăciunului.

„Încă nu ai făcut o faptă bună de Crăciun?

Te ajutăm noi cu o idee, hai în perioada 4 – 15 decembrie la Centrul de Transfuzie Sanguină Cluj-Napoca, donează sânge, iar moșul sigur va fi foarte încântat.

Partea si mai bună e că, împreună cu stundeții de la medicină te așteptăm cu multe suprize!”, transmit organizatorii campaniei „Donarea ta, salvarea mea!”.

Voluntarii din Cluj vor fi prezenți la Centrul de Transfuzie Sanguină Cluj, de pe strada Nicolae Bălcescu, nr.18, de luni până vineri, între orele 7:30-13:30, asistând personalul și oferind mici atenții donatorilor.

De menționat că donatorii obțin bonuri de masă în valoare de 67 de lei, o adeverință pentru o zi liberă de la locul de muncă/unitatea de învățământ și o reducere de 50% la abonamentele pentru mijloacele de transport în comun.

Cine poate dona și în ce condiții:

  • vârsta: 18-60 ani;
  • greutate: femei – între 55 și 100 kg; bărbați – între 60 și 110 kg;
  • pulsul: 60-100 bătăi pe minut;
  • să nu suferiți de boli cronice (diabet, cancer, ciroză hepatică, boli autoimune, alte boli
    infecțioase, etc.);
  • să nu aveți alergii severe (cele sezoniere, minore nu sunt criteriu de excludere)
  • să nu fi suferit intervenții chirurgicale majore în ultimele 6 luni, operații minore în ultimele 3 luni, sau intervenții stomatologice mici în ultimele 7 zile;
  • să nu fiți sub vreun tratament medicamentos (dar anticoncepționalele și suplimentele alimentare precum vitaminele și mineralele, de exemplu vitamina C și Zinc, sunt acceptate);
  • să nu vă fi tatuat și să nu vă fi pus piercing în ultimele 6 luni;
  • să nu fiți în perioada menstruală (sau cu câteva zile înainte sau după);
  • să nu consumați alcool cu 48h înaintea donării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *