Inspectorii de Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Cluj au închis restaurantul Sun Garden, din Baciu, județul Cluj, din cauza mizeriei de nedescris.
Printre neregulile majore descoperite se numără folosirea unor vitrine neigienizate, pentru depozitarea produselor și preparatelor, cu praf în exces, rugină , mucegai și chedere neigienizate cu mucegai.

De asemenea, pavimentul aferent camerelor frigorifice și congelare insalubre, neigienizate de o perioada mare de timp. Produsele cu data limită de consum depășită, și cu modificare de stare termică, depozitarea direct pe pavimentul insalubru a apelor minerale, băuturi răcoritoare, folosirea unor coșuri/tomberoane de reziduuri fără capace, lipsă verificare metrologica mijloace de măsură.
Inspectorii au mai descoperit că în cazul unor produse alimentare nu s-a putut stabili elementele de identificare.
”Preparate distribuite la micul dejun fără elemente de identificare aferente datei preparării. Produse de patiserie fără elemente de identificare caracterizare”, a anunțat OPC Cluj.
Ținând cont de neregulile constatate, echipa de control a aplicat trei sancţiuni contravenţionale cu amenzi – în cuantum de 60.000 de lei lei si un avertisment.
Totodată, au fost dispuse măsurile complementare de:
* oprire definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de circa 5.000 de lei.
* oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor la sala de evenimente.
* oprire temporara de la comecializare produse pană la remedierea deficiențelor în valoare de 45.000 lei..
Nuntă cu dureri de burtă la Sun Garden
Jurnaliștii din Cluj au relatat pățania unui clujean care a participat la o nuntă, care a avut loc în urmă cu câteva zile la Sun Garden.
Omul a relatat faptul că a mai multe persoane care au participat la nunta respectivă au suferit toxiinfecții alimentare.
De altfel, toate simtomele descrise arată că nuntații au suferit de intoxicații alimentare.
”Am fost sâmbăta la o nunta la prea lăudatul Sun Garden (deși nu înțeleg de unde atâta laudă ca nu merită, în fine). M-am distrat, am mâncat, toate bune și frumoase până am ajuns acasă și m-am pus la somn. M-am trezit după vreo 2 ore cu o durere de stomac, am zis cine știe, se mai întâmpla, sper sa treacă și am adormit la loc. După puțin timp m-am trezit iar, cu niște dureri și crampe prin burta de nu știam ce e cu mine, și asa a început distracția. Toată noaptea am făcut ture la baie și am stat pe wc cu o diaree de toată frumusețea, cred ca cel puțin de 6 ori am fost la baie și am început sa îmi revin abia pe la 12 dimineața după ce am tot luat medicamente. Inițial am crezut ca nu mi-a picat mie ceva bine, dar după aceea am vorbit cu toți cunoscuții care au fost la nunta și toată lumea era exact în aceeași situație. Din discuții am înțeles ca mai bine de jumătate din cei prezenți la nuntă au avut probleme, cred ca au scăpat doar cei care nu au mâncat deloc sau nu au mâncat carne”, a scris respectiva persoană.
Așteptăm și punctul de vedere al celor de la Sun Garden.
Lasă un răspuns