Parada Micului Biciclist va avea loc în data de 3 iunie la Cluj-Napoca, organizată de Asociația Go4fun, cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca. Organizatorii își doresc ca acest eveniment să devină tradiție și să promoveze stilul de viață sănătos prin sport și protejarea mediului înconjurător.
Acesta se aliniază la trei evenimente internaționale care au loc în această perioadă, respectiv: Ziua internațională a copilului (1 Iunie), Ziua mondială a bicicletei (3 Iunie) și Ziua mondială a mediului (5 Iunie).
Evenimentul se adresează familiei și invită pe toți copiii dornici de mișcare să se alăture paradei și să parcurgă probele și jocurile puse la dispoziție de către organizator. Pe lângă natura distractivă a evenimentului, acesta își propune să și educe publicul cu privire mersului pe bicicletă, în siguranță, de la cea mai fragedă vârstă și să-i învețe pe cei mai tineri bicicliști regulile care trebuie respectate în timpul deplasării pe două roți, atât individual, cât și în pluton, într-un mediu sigur, relaxat și plin de veselie – ferit de orice trafic rutier.
Traficul va fi restricționat pe aripa de est a Pieței Unirii, începând cu ora 08.30, lăsând loc publicului să se desfășoare în siguranță timp de 3 ore.
Publicul doritor este asteptat să se înscrie aici.
Cei care doresc să se înscrie la voluntari sunt invitați s-o facă până la data de 28 mai, aici.