EVENIMENTE, STIRE PRINCIPALA

Parcarea de la Aeroportul Cluj Napoca ajunge cea mai scumpă din țară. Așa se alungă călătorii și cu largul concurs al Consiliului Județean Cluj

Societatea GOTO Parking SRL a solicitat majorarea tarifelor pentru administrarea parcării de la Aeroportul Cluj Napoca.

Deși nimeni nu își explică care ar fi motivele reale, cei de la GOTO au cerut celor de la Consiliul Județean Cluj să aprobe majorarea tarifelor de parcare cu procente cuprinse între 30 și 40 la sută, ceea ce face ca această parcare să devină una dintre cele mai scumpe din România.

De remarcat este și faptul că în cadrul ședinței de azi, 27 aprilie 2022, Consiliul Județean Cluj va discuta această cerere, cel mai probabil majoritatea PSD și PNL fiind de acord cu această solicitare.

Foaia Transilvană a mai scris despre legăturile ciudate dintre această firmă și Consiliul Județean Cluj, care, inexplicabil, a renunțat la o serie de prevederi trecute în contractul de concesionare a parcării, printre care și construirea unui hotel în zona Aeroportului Internațional Cluj Napoca.

De asemenea, firma care administrează parcarea plătește pentru aceasta o sumî incredibil de mică, anual fiind vorba despre aproximativ 66.000 de euro, în condițiile în care societatea raporta profituri nete de zece ori mai mari.

Care sunt motivele majorării de preț

În timp ce în centrul Clujului, tariful de parcare pentru o oră este de opt lei, cei de la GOTO Parking vor ca acest preț să fie majorat la 11 lei.

Un alt exemplu este parcarea de la Aeroportul Internațional Otopeni, unde pentru 30 de minute, un șofer este taxat cu 5 lei. La Cluj, acum e șase lei și va ajunge la 8 lei. Explicații economice nu prea sunt.

Motivele sunt expicate în cererea trimisă la Consiliul Județean Cluj, instituție care nu permite lectura proiectului de hotărâre legat de această solicitare de majorare.

Cei de la GOTO Parcking vorbesc despre inflație și despre scăderea puterii de cumpărare, deși ei administrează o parcare nu un supermarket. De asemenea, spun că au investit în modernizarea parcării Aeroportului Cluj Napoca, care le-a fost concesionată pe o durată de 45 de ani, deși acest lucru reprezintă o obligație a firmei trecută în contract, și care nu trebuie decontată de cei care zboară de pe aeroportul clujean.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*