Parfum de epocă. Istoria impresionantului castel din Bonțida. 21 de imagini unice cu întreg domeniul Bánffy

Domeniului Castelului Bánffy din comuna Bonțida găzduiește în fiecare vară unul dintre cele mai mari festivaluri din România și printre cele mai renumite din Europa, Electric Castle, unde vin anual peste 300.000 de turiști.

Însă istoria vestitului domeniu nobiliar din Bonțida este una fascinantă și impresionantă, care merită să fie cunoscută.

Domeniul a fost atestat documentar în 1263 și a intrat în posesia familiei Bánffy în 1387 ca donație de la regele Sigismund de Luxemburg, aflându-se în proprietatea familiei până la naționalizare.

Nu se cunosc detalii despre când a fost ridicat castelul, dar într-o primă fază aici s-a construit un conac, care între 1668-1674 a fost fortificat de către Dénes (Dionisie) Bánffy, cumnatul principelui Mihai Apafi I, cu un zid de incintă patrulater, întărit la colțuri cu turnuri circulare, respectiv cu un turn de poartă pe latura estică a incintei. După execuția în 1674 a lui Dénes, lucrările de construcție au fost continuate de fiul acestuia, György (Gheorghe).

În 1735 castelul renascentist a fost moștenit de Dénes Bánffy, care după o perioadă petrecută la curtea din Viena s-a întors acasă în 1747 ca Marele Comis al împărătesei Maria Terezia și a inițiat o amplă transformare în stil baroc a ansamblului: între 1747-1751 a construit curtea de onoare cu plan în formă de U (grajd pentru cai, manej, remize pentru trăsuri), decorată cu o galerie de statui de inspirație mitologică realizată de sculptorul Johannes Nachtigall. Apoi a construit aripa nordică a clădirii principale, renovată și finalizată între 1784-1786 de fiul său, guvernator al Transilvaniei György Bánffy (care a construit și Palatul Bánffy din Cluj).

În 1820, József (Iosif) Bánffya demolat turnul de poartă renascentist existent până atunci, din materialul de construcție rezultat ridicând, în 1821, moara de apă cu șase roți din apropierea castelului. În anii 1830 a refațadizat cele două aripi estice în stil neoclasicist și a transformat grădina barocă a castelului în parc romantic, respectiv în 1855 a modificat în stil neogotic fațadele vestice ale clădirii principale și ale bucătăriei la care este anexat turnul cu orologiu.

Ultimii trei proprietari, printre care și scriitorul politician Miklós Bánffy, au încercat să păstreze castelul în starea în care l-au moștenit.

În cel de-al Doilea Război Mondial, aripa de nord a castelului a fost utilizată ca spital militar și magazie de către trupele naziste, care l-au incendiat odată cu retragerea din România, corpul principal și aripa vestică pierzându-și acoperișurile și o parte din planșee. Castelul a fost golit de mobilier, opere de artă și volumele care alcătuiau biblioteca familiei Bánffy, însă convoaiele cu obiectele confiscate de către trupele germane au fost bombardate, toate acestea pierzându-se.

Ce s-a întâmplat cu castelul după naționalizare

După naționalizare, castelul a fost preluat de Ministerul Agriculturii, în incintă mutându-se Stațiunea de Mașini Agricole și Tractoare Bonțida. În clădirea Miklós s-au instalat birouri și locuințe pentru angajați, în bucătărie cantina (care se aproviziona cu lemne din parcul istoric), iar în grajduri un club, după ciopârțirea fântânii cu cal, alături de stema familiei de pe poarta principală. Și sătenii au măcinat castelul, cărând materiale de construcție, statuile sau piesele descoperite (statuete și medalii din bronz, lămpi din sticlă și bronz găsite în clădirea Miklós, unde contele a avut un „muzeu personal”).

Pentru salvarea ansamblului, Direcția Monumentelor Istorice a încercat în anii ‘60, să convingă fie uzina Herbák János, fie Universitatea Babeș-Bolyai să preia castelul, pentru a-l transforma în casă de odihnă pentru muncitori sau studenți, însă acestea au refuzat, singurul interesat de monument fiind Studioul Cinematografic București, care a filmat aici Pădurea Spânzuraților, în regia lui Liviu Ciulei.

Abia în 1968 s-au făcut unele intervenții la castel, prin executarea unei plăci de beton armat și a șarpantei peste corpul principal, însă, în 1972 acestea au sistat, procesul de ruinare reluându-se.

În anii ’80, în grajduri a funcționat o ciupercărie, în clădirea Miklós o crescătorie de pui, în capelă o stație de îmbuteliat bere și în fosta bucătărie o crescătorie de iepuri.