Partidul extremist AUR conduce în topul preferințelor politice ale românilor. În urma ultimei ediții a Barometrului Informat.ro, realizat de INSCOP, pentru perioada 6-10 octombrie 2025, scorurile partidelor politice par să devină stabile. Astfel, se așterne liniștea în peisajul politic din România.

Studiul realizat pe un eșantion reprezentativ de 1.100 de persoane cu vârsta de 18 ani și peste indică o tendință clară în preferințele alegătorilor.
Partidul extremis AUR continuă să domine clasamentul, cu un scor de 40%. Extremiștii de la AUR se mențin astfel pe primul loc față de lunile anterioare (40,8% în septembrie, 40,5% în iunie și 38,1% în mai).
Partidele tradiționale sunt sub 20%
Pe locul al doilea se află PSD, cu 17,6%, urmat de PNL (14,8%), respectiv USR (11,5%).
UDMR are 5,2% dintre votanți, iar partidele mai mici, precum SENS, POT și SOS România, se situează sub pragul de 5%.
„Toamna pare a aduce o stabilizare a intenției de vot, partidele aflate la putere având un scor cumulat de aproximativ 50%. Partidele aflate în opoziția parlamentară cu un scor cumulat de aproximativ 45%”, a declarat Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research.
Studiul mai arată că românii sunt foarte motivați să meargă la vot: 72,7% dintre respondenți indică scorul maxim de 10 pe o scară de la 1 la 10. Iar acest lucru sugerează o participare ridicată la viitoarele alegeri parlamentare din 2028.
În ceea ce privește partidele mai mici și independenții, SENS se află la 3,4%, POT la 2,6%, iar SOS România la 2%.
Independentele și alte formațiuni atrag împreună aproximativ 3%.
Lasă un răspuns