Sute de clujeni patrioți, majoritatea dintre ei în vârstă, dar și tineri, îmbrăcați în straie tradiționale și înarmați cu steaguri tricolore, au luat parte marți, 30 noiembrie, la Marșul Recunoștinței din centrul Clujului, organizat de Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”.
Reprezentanții societății organizatoare și simpatizanții ei au depus câte o coroană de flori la fiecare monument dedicat personalităților care au contribuit la realizarea Unirii de la 1 Decembrie 1918.
Marile personalități ale României, omagiate la Cluj de Ziua Națională
Au fost depuse coroane la monumentele lui Mihai Viteazul – P-ța Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza – str. Cuza Vodă nr. 2, Mitropolit Nicolae Ivan și Avram Iancu – P-ța Avram Iancu, Alexandru Vaida-Voievod, Iuliu Maniu – Piața Ștefan cel Mare, Andrei Mureșanu – Piața Cipariu, Școala Ardeleană – strada Kogălniceanu, Monumentul Memorandiștilor și Cardinal Iuliu Hosu – Bulevardul Eroilor. La fiecare statuie au ținut câte un discurs patriotic.
Evenimentul a început la ora 12:00 din Piața Mihai Viteazul și s-a încheiat pe Bulevardul Eroilor, la statuia lui Iuliu Maniu. Pe traseu, au răsunat cântece din folclorul românesc și au fost fluturate steaguri.
„Marșul Recunoștinței” a fost inițiat în anul aniversării Centenarului Marii Uniri și prin care se doreste să adune alături organizații cultural-patriotice, asociații culturale, reprezentanti ai scolilor si universitatilor din Cluj Napoca, reprezentanți ai asociatiei cadrelor militare in rezerva si retragere, personalitățti ale orașului și locuitori ai municipiului.
Lasă un răspuns