Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit sâmbătă seara, la un accident rutier pe str. Lombului din municipiul Cluj-Napoca. Patru persoane au ajuns la spital

La fața locului au ajuns două autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj, datotiră numărului mare de răniți.
În momentul sosirii echipajelor operative un bărbat era blocat în autoturism și a necesitat intervenția pompierilor cu echipamentele specifice pentru a putea fi extras în siguranță.
La locul accidentului au mai fost consultate încă trei persoane, respectiv două tinere, în vârstă de 17 și 19 ani, și un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani.
Toate cele patru persoane au fost transportate la spital pentru investigații și tratamente de specialitate.
Conform primelor evaluări acestea erau în stare de conștiență și cooperante
Lasă un răspuns