Pe marginea unui râu au fost găsite zeci de grenade. Autorităţile au rămas fără cuvinte

Posted by

Pe marginea unui râu din România au fost găsite zeci de grenade, iar autorităţile au rămas fără cuvinte, întrucât grenadele erau intacte și puteau să explodeze oricând.

”Grenadele prezentau un real pericol, având în vedere faptul că erau intacte”, au transmis specialiştii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, care au gestionat situaţia periculoasă.

Astfel, pompierii din Harghita au intervenit, miercuri seară, pentru ridicarea a nu maipuțin de 49 de grenade de atac, descoperite pe malul unui râu.

”În această seară, echipa pirotehnică din cadrul ISU Harghita a executat prima misiune din acest an, în localitatea Vlăhiţa, unde au fost descoperite, pe malul unui râu, 49 de grenade ofensive. Muniţia a fost ridicată şi transportată, în condiţii de siguranţă, la depozitul special amenajat, în vederea distrugerii ulterioare”, a transmis ISU Harghita, ieri seară.

Grenadele rămase neexplodate au fost descoperite accidental de către o persoană.

„Grenadele prezentau un real pericol, având în vedere faptul că erau intacte, provenind, cel mai probabil, din Primul Război Mondial”, a mai informat ISU Harghita, potrivit impact.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *