Curtea de Apel Cluj a pronunțat decizia definitivă în cazul lui Albert Roberto, din Cluj Napoca, acuzat de tentativă de omor.
Tânărul de 18 ani, din Cluj Napoca fusese condamnat în prima fază la Tribunalul Cluj, la o pedeapsă modică, de trei ani și patru luni, pentru tentativă de omor.

În urmă cu trei zile, Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat definitiv în acest caz. Judecătorii au menținut pedeapsa aplicată la Tribunalul Cluj, deși infracțiunea este una foarte gravă.
În plus, magistrații au diminuat daunele morale pe care cuțitarul a fost obligat să le plătgească victimei, de la 20.000 de euro, la 10.000 de euro.
În schimb, Alberto a fost pus să plătească suma de 10.000 de lei, reprezentând cheltuielile judiciare ale Statului.
”Reduce cuantumul daunelor morale de la 20.000 euro la suma de 10.000 euro (echivalent în lei la data plăţii) la plata cărora obligă pe inculpat către partea civilă S.A.Ş. Majorează de la 5.500 lei la 10.000 lei suma la care a fost obligat inculpatul A.R. cu titlu de cheltuieli judiciare pentru faza de urmărire penală, de cameră preliminară şi de fond către partea civilă”, se arată în decizia definitivă a Curții de Apel Cluj.
Alberto Roberto a fost deja încarcerat.
Și-a lovit prietenul de patru ori cu un cuțit
Albert Roberto a fost arestat preventiv, fiind acuzat de tentativă de omor. El s-a certat cu un amic de-al său, pe o rețea de socializare, după care i-a cerut să coboare în fața blocului, și să facă ”parte în parte”.
Dominat de forța adversarului, Alebert Robert a scos un briceag, cu care și-a lovit de patru ori adversarul, punându-i în pericol viața.
”Astfel, în data de 29.01.2023, inculpatul Albert Roberto, în vârstă de 18 ani, se afla împreună cu prietenii din anturajul său, …, şi petreceau timpul în centrul comercial Iulius Mall. Persoana vătămată *** (în vârstă de 17 ani şi 8 luni) se afla la domiciliul său de pe strada …. Pe telefon, inculpatul conversa prin mesaje vocale pe aplicaţia Instagram cu persoana vătămată şi îşi aduceau reciproc injurii şi ameninţări, inculpatul solicitându-i în cele din urmă persoanei vătămate să coboare şi să se bată”, se arată în sentință Tribunalului Cluj.
A scăpat de arma albă
Confruntarea a avut loc în spatele blocului în care locuia victima. Albert Roberto a fost mai slab, dar a reușit să scoată briceagul și să își lovească adversarul de mai multe ori.
După acest episod, inculpatul a mers acasă la un amic al său unde a spălat briceagul de sânge. Apoi, și-a chemat alți doi prieteni, cu mașina, care l-au dus în zona lacului de la Iulius Mall, unde a aruncat arma folosită la comiterea infracțiunii.
De asemenea, victima a fost transportată de urgență la Spitalul de Copii, unde a fost operată de urgență, fiind internată la terapie intensivă, pentru mai multe zile.
Lasă un răspuns