Pentru a ieși în pensie și a se bucura de o pensie specială, de multe ori mai mare ca și salariul în activitate, judecătorii sau procurorii trebuie să aștepte o decizie importantă. Pensionarea judecătorilor și procurorilor a fost blocată.

Este vorba despre semnarea decretului de către Președintele României, pentru eliberarea din funcție. Abia din acel moment, magistratul se poate duce la casa de pensii unde să își depună actele pentru a primi pensia specială.
Doar că spun sursele noastre de la Înalta Curte de Casație și Justiție, semnarea decretelor a fost sistată. Din data de 18 mai 2025 nu a mai fost semnat niciun decret de eliberare din funcție. Președintele României nu are nicio obligație de a semna aceste decrete într-un anumit termen. În acest caz, judecătorii și procurorii trebuie să își continue activitatea până când decretele lor de eliberare din funcție sunt semnate.
Legea 303/2022, privind Statul Judecătorilor și Procurorilor este foarte clară, la articolul 201. Președintele României nu are niciun termen la dispoziție pentru a semna aceste decrete. Dacă vrea, poate să îi lase pe toți magistrații să aștepte și cinci ani. Adică să mai lucreze în continuare.
”Eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii”, se arată în alineatul 2, al articolului 201, din Legea 303/2022.
Bolojan le-a pus gând rău pensionarilor speciali
Pensia medie în magistratură este de 25.000 de lei, adică 5.000 de euro. Premierul Ilie Bolojan a declarat că Guvernul României va rezolva și problema acestei inechități sociale, care le permite judecătorilor și procurorilor să se pensioneze la 47 – 48 de ani, cu o vechime minimă de 25 de ani.
”Suntem singura țară din lume care ne pensionăm judecătorii la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în care o bună parte din români se pensionează la 65 de ani. Aceasta este un lucru care nu mai poate continua și ideea că această măsură se aplică până în 2060 și ceva nu stă în picioare, pentru că pur și simplu nu este doar un aspect de nedreptate, nu este doar un aspect care afectează calitatea actului de justiție, pentru că atunci când un om este la maturitatea profesională, îl trimit la pensie”, a spus Bolojan.
Lasă un răspuns