Au fost efectuate percheziții domiciliare în județele Cluj și Maramureș, într-un dosar de fraudă cu fonduri publice. Două femei de 30 și 39 de ani s-au ales cu dosar penal pentru pentru obținerea ilegală de fonduri sprijinirea persoanelor refugiate.
Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj –sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj,au pus în executare, în cursul dimineții de 9 noiembrie , 4 mandate de percheziție domiciliară în două dosare penale ce au ca obiect infracțiunea de obținere ilegală de fonduri.
„Polițiștii au descins în 4 locații, respectiv trei în județul Cluj și una în județul Maramureș, la persoane bănuite de tentativă la infracțiunea de obținere ilegală de fonduri. Din activitățile investigativ-operative a reieșit faptul că în cursul luni februarie, două femei, cu vârste de 30 și 39 de ani, din județele menționate mai sus, ar fi încercat să obțină, pe nedrept, fonduri publice pentru sprijinirea persoanelor refugiate, depunând documentele la unitatea administrativ-teritorială”, a transmis IPJ Cluj.
În cadrul activităților derulate în cele două dosare penale, polițiștii au identificat și ridicat mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativa la obținerea ilegală de fonduri.
Lasă un răspuns