Pescarii din Jurilovca, perla renăscută din Delta Dunării, pleacă la pescuit dis de dimineață. Cu fețele brăzdate de munca grea, pescarii se adună în portul păscăresc, modernizat recent cu fonduri europene, cu milioane de euro. Pescarii din Delta Dunării nu au nevoie de sonar.

O formație de pescuit completă numără 16 pescari și opt bărci. Toți își știu locul în formație, și, mai ales, ceea ce au de făcut.
Bărcile sunt alineate două câte două, în șir indian. La un moment dat, tot din port apare un mic vaporaș, care le tractează în largul lacului Golovița, care se continuă cu imensul lac Razim. În linie dreaptă, peste apă, lungimea este una considerabilă, aproape 50 de kilometri.
Printre canalele mărginite de întinderi nesfărșite de stuf, formația pleacă în tăcere, din portul Jurilovca. Din când în când un pescar scoate apa din barca, care se adună încet, și o aruncă peste bord.
În tot acest timp, cel care conduce formația, om cu peste 50 de ani vechime în pescuit, ține mână pe o prăjină scufundată în apă.
Metoda care nu a dat greș niciodată
Cătălin este un fel de șef de brigadă. Poveștile lui sunt savuroase. El ne-a povestit despre această metodă cu prăjina ținută în apă. Metoda nu a dat greș niciodată.
Cel care ține prăjina în apă are sarcina de a identifica locul unde este pește. Are o așa de mare experiență, încât simte când aceasta se lovește de pești, dacă aceștia sunt mari sau mici, și mai ales din ce specie sunt.
”Ca să identifice locul de pescuit dar și specia de pește țin în apă, o ramă lungă de 2.5 metri – 3 metri. O țin tot timpul legată de barcă și stau cu mâna pe ea. Tot pe timpul cât merg, o oră, două, trei, nu iau mâna de pe prăjină. Mai exact până identifică bancul de pește. În momentul în care ei dau de un banc de pește, în funcție de mărimea peștelui, pescarii știu ce fel de pește, este crap, este caras, este somn, etc. Totul este în funcție de loviturile din rama respectivă. Ei primesc toate informațiile, despre specia de pește. Atunci pescarii aruncă plasele sub forma a patru petale de floare, după care le strâng. La final văd ce captură au prins în zoua respectivă”, ne-a povestit Cătălin.
Borșul pescăresc făcut direct în barcă
Cine vrea să participe la o partidă de pescuit de neuitat, trebuie, musai, să ajungă la Jurilovca. Comuna s-a transformat foarte mult în ultimii, ani, condițiile fiind unele de invidiat.
Cătălin Balaban este șeful Asociației de Pescari ”Golovița”. Vechii pescari s-au asociat pentru a vinde mai ușor peștele.
”Turiștii au posibilitatea de a merge cu pescarii. Borșul de pește este preparat direct de pescari, chiar și în barcă. O formație de năvod are opt bărci și 16 pescari, care sunt tractate de un vapor. Experiența unică este de neuitat”, promite Cătălin.
Acum, pescarii reușesc să își vândă peștele direct către restaurantele locale, la un preț bun.
Cătălin mai spune că peștele mai slab este vândut direct la fabrica de conserve din Jurilovca, care este exact în port. Aici se produce cel mai bun sturion de cultură, în ulei de măsline din toată România.
”Mai sunt situații în care peștele nu poate fi valorificat pe piață, și atunci cei cu fabrica intervin. Din păcate toată lumea vrea acum pește cu valoare mai mare, șalău, crap, somn, dar nimeni nu se uită la caras sau plătică. De exemplu toată lumea fuge de plătică pentru că are oase. Eu vă recomand în schimb o plătică la cuptor sau direct pe grătar. Are un gust fenomenal”, ne-a mai spus Cătălin.
Lasă un răspuns