Peste 70 de permise reținute și amenzi de peste 130.000 lei acordate de polițiștii clujeni în minivacanța de Sfânta Maria

Posted by

Polițiștii clujeni au fost la datorie în această minivacanță prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, iar șoferii clujeni nu au scăpat de controale în trafic. 

Astfel, au fost reținute peste 70 de permise de conducere, au fost verificate și legitimate peste 800 de persoane și circa 400 de mașini, respectiv acordate amenzi în valoare de peste 130.000 lei.

„În această perioadă, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au continuat activitățile pentru menținerea ordinii și liniștii publice, descurajarea comiterii de fapte antisociale și controlul traficului rutier, în minivacanța prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Astfel, în perioada 12/13 august a.c., la nivelul întregului județ, polițiștii au asigurat o prezență vizibilă în toate zonele de desfășurare a manifestărilor, pentru a putea preveni și interveni într-o manieră promptă în cazul unor posibile situații care se află în competența de gestionare a poliției.

Polițiștii rutieri au acționat pe toate sectoarele de drumuri, în special în zonele în care s-au înregistrat valori ridicate de trafic, cum ar fi DN1C – E576, în zona municipiului Gherla, în scopul prevenirii accidentelor și ambuteiajelor rutiere.

În acest context, în perioada menționată mai sus, polițiștii au legitimat peste 800 de persoane, au verificat aproximativ 400 de autovehicule, iar în urma constatărilor au aplicat 350 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 137.000 de lei.

Cele mai multe au fost constatate la regimul rutier, respectiv 319 și 24 de sancțiuni contravenționale pentru încălcări aduse prevederilor Legii 61/1991.

În vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, polițiștii au reținut 74 de permise de conducere, dintre care 41 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 4 pentru conducerea sub influența alcoolului, restul fiind pentru alte abateri.

Totodată, în cadrul verificărilor în trafic, polițiștii au retras 11 certificate de înmatriculare. De altfel, au fost constatate 6 infracțiuni la regimul rutier, 4 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, 1 pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și 1 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Activitățile vor continua și astăzi la nivelul întregului județ pentru un climat optim de ordine și siguranță publică!

Exemple semnificative:

La data de 13 august, în jurul orei 05.30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda au depistat, în localitatea Băișoara, un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 107N, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea alcoolscopică a fost înregistrată concentrația de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate mostre biologice”, a transmis IPJ Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *