Piromanul din Morlaca, Cluj, a fost arestat. A dat foc la casa în care se aflau copiii lui

Posted by

Acum două zile, mai exact în data de 12 august, pompierii clujeni au fost chemați să intervină la un incendiu de amploare care a cuprins o casă din satul Poieni. Piromanul din Morlaca, Cluj, a fost arestat.

piromanul din Morlaca
piromanul din Morlaca

Timp de cinci ore, pompierii s-au luptat cu flăcările care s-au extins și la grajd. În ajutor au fost aduse mai multe autospeciale de la Aghireșu și Cluj.

După ce incendiul a fost lichidat, pompierii au stabilit că acesta a fost provocat cu intenție.

Incendiu de la Morlaca de duminica noaptea. Totul a ars complet
Incendiu de la Morlaca

Aici au intervenit polițiștii de la IPJ Cluj. În mai puțin de 48 de ore, piromanul a fost prins, reținut și arestat preventiv.

S-a certat cu socrul

În cursul zilei de miercuri, un judecător de drepturi și libertăți a emis un mandat de arestare pe numele piromanului.

Acesta se numește Navrioțchi Ciprian.

”Dispune arestarea preventivă a inculpatului N.C., cercetat pentru săvârşirea infracțiunii de distrugere, …, pe o durată de 30 zile, de la 14.08.2024 până la 12.09.2024”, se arată în încheierea Judecătoriei Huedin.

Bărbatul este acuzat că a dat foc la casa în care locuia socrii lui, fosta soție și cei doi copii ai acestuia.

În starea de fapt se arată că în cursul zilei de duminică, piromanul a fost săîși vadă copiii. Ajuns la Morlaca s-a certat cu fostul socru și a fost nevoie de intervenția Poliției. Cei doi au fost amendați, lucrurile părând că s-au calmat.

Doar că la căderea serii, Navroțchi a revenit și a dat foc la casă.

”Ca urmare a activităților complexe de investigații derulate de polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin, cu privire la fapta de distrugere prin incendiere înregistrată la data de 12 august a.c., în comuna Poieni, polițiștii au identificat și depistat în scurt timp persoana bănuită de comiterea faptei, fiind vorba despre un bărbat, de 38 de ani din județul Suceava”, a transmis și Poliția Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *