Zilele trecute, un recidivist din localitatea Căpușu, județul Cluj, respectiv Ioan Aurel Covaci a fost arestat de Judecătoria Huedin, pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui autoturism fără a avea permis de conducere.
Covaci este acuzat că în data de 25 august 2023, a comis un grav accident de circulație, în urma căruia un bărbat de 34 de ani a decedat. În acest accident, trei copii și patru adulți au ajuns la spital.
După accident, Covaci a fugit de la fața locului dar a fost prins de un polițist de la Căpușu, după trei kilometri, în timp ce se ascundea într-un an cu porumb.
Poliția Cluj minte cum respiră
Foaia Transilvană a scris un articol preluat de toată mass media, din care rezulta că Ioan Aurel Covaci este cunoscut polițiștilor din Căpușu Mare, pentru faptul că circula pe drumurile publice cu un autoturism, fără a avea permis de conducere.

În plus, Foaia Transilvană a mai scris că Ioan Aurel Covaci a mai fost cercetat penal și condamnat pentru fapte similare.
Ulterior, Poliția Cluj a emis un comunicat de presă în care arată că infractorul fusese arestat pentru 30 de zile, de către Judecătoria Huedin, informația precizată inițial și de Foaia Transilvană.
Doar că Poliția Cluj a mai afirmat în același comunicat de presă că Ioan Aurel Covaci nu mai este cercetat în alte dosare pentru fapte similare. Informația este contrazisă de portalul instanțelor de judecată, unde activitatea penală a lui Ioan Aurel Covaci este precizată în 24 de dosare penale și civile.
”În cadrul cercetărilor demarate, imediat după externarea bărbatului din spital, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. Ulterior, instanța de judecată a decis arestarea lui preventivă pentru 30 de zile, aflându-se sub efectul măsurii preventive și la acest moment. Menționăm că, la nivelul instituției noastre, bărbatul nu este cercetat în alte dosare penale întocmite pentru infracțiuni la regimul rutier”, se arată în comunicatul Poliției Cluj.
Dovada neadevărului
Pe data de 29 mai 2023, Judecătoria Cluj Napoca a pronunțat Sentița Penală 633/2022, prin care Ioan Aurel Covaci era condamnat pentru furt calificat, conducerea unui autoturism fără permis de conducere și punerea în circulație a unui autoturism fără ca acesta să fie înmatriculat.
Procurorii clujeni au dispus trimiterea lui Covaci în judecată după ce, în cursul lunii ianuarie 2023, a furat mai multe panouri pentru , de pe un șantier din Florești, județul Cluj.
”Condamnă inculpatul Covaci Ioan Aurel la pedeapsa de 1 an de închisoare, pentru săvârşirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, …, la pedeapsa de 1 an de închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de furt calificat, … (11 acte materiale), respectiv la 9 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare… Contopeşte potrivit tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, pedepsele dispuse prin prezenta sentinţă, stabilind pedeapsa cea mai grea de 1 an de închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 1 an şi 9 luni de închisoare, respectiv 7 luni de închisoare), rezultând pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare. În temeiul art. 91 C.pen., suspendă executarea pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare sub supraveghere pe o durată de 3 ani”, se arată în sentință.
Decizia nu este definitivă, procesul fiind în apel la Curtea de Apel Cluj.
Lasă un răspuns