,

Poliția Cluj recunoaște că nu are metode să combată bullying-ul în școli. Cel mai grav caz a fost clasat

Posted by

Reprezentanții Poliției Cluj au susținut o conferință de presă, în cursul zilei de joi, unde au prezentat un plan de măsuri pentru prevenirea unor situații de risc, în școlile din județul Cluj Cluj.

Dincolo de statistici, șefii Poliției Cluj, prezenți la conferința de presă, au recunoscut că prevenirea bullying-ului în școli nu se poate face decât la nivel de discuții cu părinții elevilor agresivi.

Oamenii legii au mai recunoscut că în Codul Penal nu există o astfel de infracțiune, drept pentru care dosarele penale demarate pe acest subiect sunt clasate unul după altul.

Cel mai grav caz de bullying a primit clasare

Discuția a pornit de la cazul grav de bullying de la o școală din Huedin, unde în timpul unei excursii în Austria, trei elevi l-au umilit pe un altul, urinând pe el.

Inspectorul Meda Voivod a precizat cu bullyingul nu este prevăzut de Codul Penal
Inspectorul Meda Voivod a precizat cu bullying-ul nu este prevăzut de Codul Penal

Inspectorul principal Meda Voivod, șeful Biroului de Siguranță Școlară din cadrul IPJ Cluj a precizat că soluția în acest dosar a fost una de clasare.

”Evenimentul a avut loc. Urmărirea penală a fost făcută sub îndrumarea procurorului. Soluția a fost de propunere de clasare. Bullying-ul nu este prevăzut de Codul Penal. Noi nu putem să dăm o soluție într-un dosar penal pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”, a declarat ofițerul din cadrul Poliției Cluj.

Întrebată în calitate de specialist dacă este nevoie de modificarea Codului Penal, pentru introducerea unui articol care să incrimineze aceste fapte grave, antisociale, Meda Voivod a bătut în retragere.

”Nu pot să emit aceste opinii”, a mai declarat inspectorul principal. 

Foaia Transilvană a relatat despre cazul grav de la Huedin, unde un elev a fost umilit de alți colegi. Unul dintre agresori a urinat pe fața elevului victimă, în timp ce alți doi au filmat întâmplarea. Totul s-a întîmplat într-o excursie la Viena.

La vremea respectivă, procurorii din Huedin au emis chiar și un comunicat de presă în care au vorbit despre infracțiunea de bullying.

”La data de 9 ianuarie 2023 s-a înregistrat pe rolul unității noastre de parchet dosarul cu nr. 78/P/2023 ca urmare a agresiunii de tip bullying în cazul elevului de la Liceul Octavian Goga, din Huedin. Dosarul are ca obiect infracțiunea de lovire sau alte violențe. Dosarul se află în lucru la Inspectoratul de Poliție Județean Cluj – Biroul de Siguranță Școlară”, ne-a comunicat primul procuror.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *