Polițist băgat în spital de niște huligani. Un nou caz de ultraj zguduie România și Poliția Română.

Incidentul a avut loc la Caraș-Severin, iar în echipaj de poliție din localitatea Bocșa a fost atacat cu sticle de un grup de huligani. Una dintre sticle aproape că l-a omorât pe unul dintre oamenii legii, lovindu-l în cap.
Polițist băgat în spital
„De data aceasta, totul s-a petrecut aseară, în jurul orei 20:30, la Bocșa când patrula de ordine publică a fost direcționată să intervină la un apel la 112 prin care fusese sesizată tulburarea liniștii publice.
În momentul în care polițiștii au ajuns la fața locului, dintr-un apartament situat la etajul 2 al unui imobil din Bocșa, mai mulți indivizi au aruncat cu sticle și obiecte contondente asupra echipajului.
Unul dintre polițiști a fost rănit în zona capului, iar luneta mașinii cu care s-au deplasat la intervenție a fost spartă.
Într-un stat sănătos, cu instituții cu adevărat fincționale, asemenea indivizi ar fi trebuit judecați în stare de arest preventiv. Totuși, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița a decis ca aceștia pot fi cercetați în stare de libertate.
O astfel de situație generează interpretări asupra existența unei duble măsuri cu privire la aplicarea legii, mai ales că, în trecut, un septuagenar a fost arestat preventiv doar pentru că a transmis amenințări prin fax unui magistrat de la Judecătoria Sighetu Marmației.
Asemenea abordări în privința măsurilor preventive conduc iminent la impresia generală că muritorii de rând nu pot fi protejați de lege decât dacă au un statut social aparte”, a anunțat Sindicatul Europol.
Cazul este unul revoltător și demonstrează că oamenii nu mai au respect pentru lege și uniformă, iar oamenii legii sunt batjocoriți, agresați sau chiar bruscați. Nu este prima dată când au loc astfel de cazuri de ultraj asupra oamenilor legii. Acest lucru înseamnă că Poliția Română trebuie să înăsprească pedepsele pentru ultraj.
Atenție! Imagini șocante
Lasă un răspuns