O întâmplare ciudată a avut loc în la examenul pentru obținerea permisului de conducere, organizat la Cluj Napoca.

Unul dintre candidați, o femeie, din cauza emoțiilor a suferit un infarct în timp ce susținea proba practică, adică parcurgerea unui traseu prin oraș.
Comisarul șef era în timpul procesului de examinare, la traseu, iar, la volan, urma să se urce o femeie de 45 de ani.
A observat că are o anumită stare de agitație, dar s-a gândit că are emoții. A încercat să o calmeze.
”Vom porni pe traseu. Vă rog să fiți calmă. Îmi spuneți dumneavoastră când putem pleca”, i-a spus comisarul.
După doar 2 minute de începutul probei, femeii i s-a făcut rău și a căzut cu capul pe volan. Imediat, comisarul șef a călcat frâna de urgență și a apăsat pe avarii.
Polițistul nu s-a pierdut cu firea și i-a cerut celuilalt candidat care se afla în mașină să sune de urgență la 112. Între timp, a scos-o pe femeie de la volan, și pe trotuar a început manevrele de resuscitare.
I-a salvat viața
În scurt timp, la fața locului a ajuns și un echipaj medical de terapie intensivă, care a preluat cazul.
Femeia este în afara oricărui pericol, fiind în prezent internată la un spital cu specialitatea de cardiologie.
Comisarul Ionuț Podar i-a luat pulsul femeii și și-a dat seama că aceasta era în stop cardio respirator.
Polițistul este angajat al Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj.
Lasă un răspuns