Polițiștii clujeni au ieșit la o amplă razie în traficul din Cluj: Peste 90 de amenzi aplicate într-o dimineață

Posted by

Polițiștii clujeni au ieșit la o amplă razie în traficul din Cluj. Au fost aplicate peste 90 de amenzi aplicate într-o dimineață. Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au desfășurat, în data de 5 septembrie, o amplă acțiune de control pe toate drumurile publice din județ. Scopul acesteia a vizat respectarea regimului legal de viteză și prevenirea accidentelor rutiere.

Polițiștii clujeni au ieșit la o amplă razie în traficul din Cluj
Polițiștii clujeni au ieșit la o amplă razie în traficul din Cluj

Conform IPJ Cluj, intervenția face parte din seria de măsuri prevăzute în Calendarul de acțiuni pentru reducerea riscului rutier în anul 2025, desfășurate în perioada 1 – 7 septembrie. În intervalul orar 06:00 – 10:00, toate echipamentele radar din dotarea IPJ Cluj au fost utilizate la capacitate maximă pentru depistarea șoferilor care încalcă limitele de viteză.

Amenzi de peste 60.000 lei

În urma acțiunilor desfășurate, polițiștii au aplicat 92 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de aproximativ 61.000 de lei. Totodată, în cazul a 7 conducători auto s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce, ca urmare a depășirii semnificative a vitezei legale.

Reprezentanții IPJ Cluj au transmis că astfel de demersuri au ca scop principal creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor grave, în special cele provocate de viteză excesivă. Polițiștii nu urmăresc doar sancționarea participanților la trafic care pun în pericol siguranța rutieră, ci și responsabilizarea acestora.

„Participanții la trafic sunt încurajați să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să adopte un comportament preventiv, pentru ca deplasările să se desfășoare în siguranță”, au transmis autoritățile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *