Jurnalistul clujean Florin Țene a scris un text superb despre anii din vremea comunismului, și cât de frumoase erau acele vremuri. Poveste clujeană din ”superbii” ani din comunism.
Într-un ton ironic, Țene a povestit cum a stat el la coadă la hârtie igienică, și când i-a venit rândul a prins ultima rolă. Atenție: o ultimă rolă. ”Am simțit că mi-a pus în brațe Cupa Mondială”, a scris Țene.
”Prin ’84, vara, asfaltul era încins ca tigaia lu’ mamaie, iar noi – gașca de băieți de la bloc – transpirați, gălăgioși și plini de energie, băteam mingea în fața scării. Nu aveam telefoane, dar aveam fluierături – un semnal universal: „Ieșiți afarăăăă!” Și ieșeam. Zece vlăjgani cu chef de miuță. Cătălin venea mereu cu mingea – o frumusețe cumpărată cu 35 de lei, bani strânși cu trudă din vândut sticle și borcane. În fond, reciclarea era sport național înainte să fie cool. Porțile? Borduri abandonate de muncitori. Arătau jalnic, dar pentru noi erau Wembley”, își începe povestea Țene.
Fugiiii, băăă! Se dă hârtie igienică la Big!!
Meciul era în toi când, din senin, se aude vocea mamei de la etajul unu, de parcă anunța sfârșitul lumii:
— Fugiiii, băăă! Se dă hârtie igienică la Big!! (era vorba despre un mare magazin din cartierul Mănăștur – n.n.)
STOP-JOC. Mingea cade moartă, toți ne uităm unii la alții. Hârtie igienică?! Nu mai văzusem una adevărată de luni bune. Ne ștergeam cu Scânteia, ziarul de partid – nu doar că zgâria, dar mai și mințea. Deci vestea era bombă.Mama mi-a azvârlit o plasă de rafie cu 25 de lei, ca-n filmele de acțiune. Am prins-o din zbor și am luat-o la goană. Dar nu eram singur. Gașca întreagă s-a mobilizat ca un pluton de soldați în misiune specială:
„Operațiunea Fundul Curat.”
Ajunși la Big – ditamai magazinul alimentar din zonă – coada era cât autostrada spre litoral. Bătrâni, tineri, mămici cu copii, un nene cu o pălărie uriașă și o tanti cu bigudiuri în cap. Toți înarmați cu sacoșe, răbdare și speranță.
După o oră de stat în picioare, foiala începe:
— Auzi, cică mai sunt doar câteva role…
— Taci, fată, să nu te audă ăștia din spate!
Vânzătorul, transpirat și agitat, iese și urlă:
— Se dau doar două role de persoană! Să ajungă la toată lumea!
Panica se instalează. Unii deja făceau schimb de locuri. Eu mă țineam tare. Ajung în față, cu ochii cât cepele. Vânzătorul mă scanează din cap până-n picioare și izbucnește în râs:
— Băiete, ești cu noroc azi! Asta e ultima rolă!
Am simțit că mi-a pus în brațe Cupa Mondială. Am ieșit de acolo cu rola de hârtie ținută ca pe Sfântul Graal. O scoteam din plasă din când în când, doar ca să o admir.
În România comunistă, unde se construiau fabrici, se scriau lozinci și se numărau ouăle, noi visam la o hârtie moale, parfumată și care nu lăsa cernala pe fund!
Lasă un răspuns