Povestea câinelui ”Calu” din serialul ”Pistruiatul”. În realitate îl chema Calo, și a fost special antrenat pentru munca de Miliție

Posted by

În celebrul serial românesc ”Pistruiatul”, regizat de Sergiu Nicolaescu, un rol aparte a avut și câinele Calu. Povestea câinelui ”Calu” din serialul ”Pistruiatul”.

Povestea câinelui ”Calu” din serialul ”Pistruiatul”.

Prieten foarte bun al micuțului ilegalist, Calu a fost în realitate un câine folosit de Miliția din Cluj. Și nu îl chema ”Calu”, ci Calo.

Înainte de film, Sergiu Nicolescu și o echipă de dresori au căutat câinele perfect. Calu, a fost ales pentru filmul ”Pistruiatul”, dintr-un număr mare de câini triați, de către un juriu din care făceau parte Sergiu Nicolaescu si frații Munteanu.

Cei care cunosc istoria filmului susțin că patrupedul nu făcea nimic, fără ca instructorul lui să fie în apropiere. Deși în film, Pistruiatul era cel care dădea comenzile, în realitate lucrurile nu stăteau așa.

Isntructorul lui calu a fost fostul subofițer de miliție Ion Tașcă. Acesta a avut și un rol minor în film, pentru a putea fi aproape de câine.

În 2022, soția lui Tașcă a dat un interviu pe aceast subiect.

”Soțul meu, după stagiul militar, a fost repartizat la Sibiu, la Școala de dresaj canin. Acolo, i-a fost repartizat Calo, la o vârstă de 2 luni. Timp de 1 an a făcut instructaj cu Calo, fiind un câine de urmărire. Apoi, după terminarea stagiului militar, a fost repartizat la Cluj, la o unitate la Valea Ierii. De asemenea, a participat cu Calo la foarte multe concursuri, câștigând multe premii. Soțul meu avea sub mâna lui aproximativ 15-20 de câini”, declara la acel moment Elena Tașcă.

Asculta doar de dresorul lui

Elena Tașcă a mai povestit că în filmul ”Pistriuiatul”, câinele nu asculta nici de de actori, și nici de Sergiu Nicolaescu.

La un moment dat, într-o scenă filmată pe Canalul Morii, Calu s-a rănit la un picior. A revenit repede la instructorul său și și-a pus laba pe o cismă, semnalizând că s-a tăiat.

”Calu nu făcea nimic fără a primi comanda soțului meu. Mâncarea lui preferată era conservă de carne de vită cu pâine neagră sau cu secară. Când soțul meu îi spunea ‘Aport’, doar atunci el se apropia de mâncare. Doar la comanda lui făcea totul. Și în film, Calu nu îl asculta pe actor, ci soțul meu trebuia să se apropie mai mult și să îi dea ordin câinelui”, a menționat Elena Tașcă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *