,

Povestea militarului de carieră din Cluj îndrăgostit de meseria de pompier

Posted by

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj a publicat povestea unui militar de carieră îndrăgostit de meseria de pompier.

Acesta s-a aflat printre reprezentanții echipajului care au intervenit joi dimineața la un incendiu la o sală de evenimente din Gherla.

Este vorba de plutonierul adjutant șef Cătălișan Octavian, militar de carieră, de la Detașamentul de Pompieri Dej, care a îmbrăcat de peste 20 de ani haina militară, începându-și activitatea la pompieri, după care s-a încadrat la Batalionul 811 Infanterie „Dragonii Transilvani” Dej, remarcându-se în două misiuni internaționale.

În 2002 a mers în Kosovo și un an mai târziu a participat la operațiunea Antica Babilonia din Irak.

Este ora 5:40, iar pompierii clujeni primesc un apel de urgență. O sală de evenimente din Gherla a luat foc. Ajunse la fața locului, forțele de intervenție constată că incendiul se manifestă pe o suprafață de aproape 700 de metri pătrați. Imediat sunt create dispozitive de stingere, însă e nevoie de sprijin.

Plutonierul adjutant șef Cătălișan Octavian, de la Detașamentul de Pompieri Dej, este cel care coordonează intervenția. „Dacă îl avem pe Cătă cu noi, știm că va fi bine”, ar spune oricare dintre salvatorii dejeni.

De peste 20 de ani,

Cătălișan îmbracă haina militară. A făcut armata la pompieri, apoi s-a încadrat la Batalionul 811 Infanterie „Dragonii Transilvani” Dej, remarcându-se în două misiuni internaționale. În 2002 a mers în Kosovo și un an mai târziu a participat la operațiunea Antica Babilonia din Irak. Se spune că prima dragoste nu se uită niciodată, așa că și-a continuat cariera la pompieri. Din 2006, Octavian este om de bază la subunitatea noastră.

„Pur și simplu am simțit că mi se potrivește meseria asta și o iubesc. Vin de fiecare dată cu plăcere la serviciu. Nu pot să descriu momentele de după o intervenție, când facem ceva bun. Colegii reprezintă a doua familie pentru mine. Sunt deosebit de mândru de arma noastră. M-am emoționat puternic atunci când fetița mea, de opt ani, mi-a zis că vrea să devină pompier”, ne-a mărturisit Cătă, în timp ce completa raportul intervenției de la Gherla. Misiunea s-a finalizat cu succes, pompierii au lichidat rapid incendiul și nimeni nu a fost rănit.

Tura de muncă s-a încheiat de ore bune, dar Octavian se află tot în unitate. Într-un fel, ne așteptam să îl găsim la muncă, deoarece știm că nu ar pleca acasă fără să își ducă la bun sfârșit treaba”, au povestit cei de la ISU Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *