Nascuți în același an, aceeași lună și aceeași zi, doi gemeni care au absolvit școala de pompieri se află în aceste zile la Siret pentru a-i sprijin pe refugiații din Ucraina care au fugit din calea războiului.
Cei doi și-au dorit tot timpul să lucreze alături, însă după ce au absolvit școala de pompieri, Ioan a ajuns la ISU Cluj, iar Ghiță la ISU Bistrița-Năsăud. Odată cu războiul din Ucraina, cei doi s-au întâlnit și lucrează cot la cot la Siret, unde își oferă sprijinul pentru ucraineni.
„Dorința gemenilor a fost dintotdeauna să lucreze împreună, dar după absolvire Ioan a fost repartizat la ISU Cluj, iar Ghiță la ISU Bistrița-Năsăud.Acum câteva zile, Ioan și-a sunat fratele să-i spună că el și câțiva colegi pleacă la Siret.
– Noi mergem să ajutăm acolo, e nevoie mare de oameni! Tu ce faci?
– Chiar voiam să te sun și eu, am fost de acord să fiu detașat la Siret. Ne vedem acolo!
De 6 zile, cei doi frați sunt alături de cetățenii ucraineni care ajung la noi în țară și pentru care timpul în care primesc ajutor este foarte important. Sunt deja obosiți iar încărcătura emoțională este copleșitoare.
„Au lăsat în urmă familii, practic și-au lăsat în urmă toată viața, forțați de împrejurări, iar odată ajunși aici, așteaptă de la noi să le înțelegem situația, să le înțelegem nevoile și să le oferim o soluție, indiferent de alegerea făcută, fie să rămână în România, fie să ajungă în alte țări!”, ne-a spus Ioan.
De vorbit, nu prea au avut timp, dar sunt fericiți că pot ajuta… și mai ales că lucrează împreună. Poate nu așa cum și-au imaginat, dar în același scop, de a fi acolo unde este nevoie de ei, aproape de oameni.
Poza este făcută astăzi, într-o scurtă clipă de repaus”, transmite MAI.
Lasă un răspuns