Povestea primei femei chirurg din România

Povestea primei femei chirurg din România. Născută pe 25 septembrie 1875, Marta Trancu-Rainer este considerată prima femeie chirurg din România. Aceasta a fost soția reputatului medic Francisc Iosif Rainer (1874 – 1944), creatorul școlii de anatomie și ctitorul antropologiei românești. Ea s-a născut la Târgu Frumos, jud. Iași și a decedat pe 9 ianuarie 1950 la București.

Cine a fost Marta Trancu-Rainer

Marta Trancu-Rainer și-a dedicat viața cercetării şi activităţii medicale, atât în timp de pace, cât şi în vremuri de război.

Ea a fost membră a Academiei de Medicină din România şi membră de onoare a Societăţii de Biologie din Bucureşti. N

Marta Trancu s-a născut în familia negustorilor armeni Lazăr Trancu și Ana, născută Ciomac. Fratele său mai mare, Grigore Trancu-Iași, a devenit un cunoscut om politic, profesor universitar, scriitor și memorialist.

Orfană de tată la vârsta de 11 ani, aceasta a urmat studiile secundare la pensionul Humpel din Iași ca bursieră externă. Dorind să practice medicina, se înscrie la Facultatea de Medicină din Iași în 1893.

La sfârșitul primului an de studii obține, datorită rezultatelor merituoase, bursa Fundației „Vasile Adamachi” a Academiei Române.

A fost supranumită Doctorița reginelor României

În anul 1899 termină studiile medicale, avându-i în acceași promoție pe Constantin Botez, cunoscut ulterior ca un animator al vieții culturale ieșene, și pe Leon Ghelerter și pleacă la București cu intenția de a se specializa în anatomie patologică cu profesorul Babeș.

În prealabil, însă, se prezintă la Clinca medicală de la Spitalul Colțea condusă de profesorul George Stoicescu care îi propune să rămână în clinică și să se specializeze în anatomie patologică, alături de șeful de laborator al clinicii, Francisc Iosif Rainer.

Ulterior reușește la examenul pentru postul de medic secundar în chirurgie, practicând în specialitățile de chirurgie și ginecologie. Se căsătorește la 7 februarie 1903 cu Francisc Rainer, reputat anatomist și antropolog. Peste puțin timp, în noiembrie 1904, Marta Trancu-Rainer, soția doctorului Francisc Josif Rainer, devine prima femeie chirurg din România și reușind să se plaseze a treia din generația sa, a prins un post la spitalul Colentina. În același an s-a născut unicul copil al familei Rainer, Sofia.

Începând cu anul 1905, ea a făcut un stagiu de patru ani ca medic secundar la serviciul chirurgial din spitalul Colentina. Practica i-a fost de mare ajutor în anii care aveau să vină, când, mobilizată fiind la 17 august 1916, a fost însărcinată cu conducerea serviciului de chirurgie a spitalului Colțea din București, pentru „cât timp va dura mobilizarea”.

A condus trei spitale în Primul Război Mondial. Decorată de Regele Ferdinand

În timpul primului război mondial este mobilizată cu gradul de maior și conduce trei spitale militare – spitalul Colțea, spitalul de chirurgie instalat la Palatul regal din Calea Victoriei (la cererea Reginei Maria) și spitalul de la Școala de Poduri și Șosele, organizat de Societatea pentru Profilaxia Tuberculozei – unde operează soldații răniți.

Pentru anii grei ai războiului și eforturile perseverente de a salva vieți și a ridica moralul celor aflați în suferință, femeia a primit la 18 februarie 1919 decretul prin care a fost decorată cu Ordinul „Regina Maria” clasa I-a semnat de regele Ferdinand și de ministrul Văitoianu.

După război își continuă activitatea profesională și cercetările alături de soțul său. Prin munca ei neîntrecută, Marta Trancu-Rainer devine în anul 1936 membru corespondent al Academiei de Medicină precum și membru onorific al Societății Române de Biologie.

Numirea a fost susținută printr-o adresă semnată de prof.dr.I.Parhon.

Reputatul chirurg a luptat întreaga sa viață pentru demnitatea profesiei sale și mai ales, pentru recunoașterea în interiorul breslei medicale, a capacităților de muncă de care au dat dovadă femeile doctor. Aceasta a fost povestea primei femei chirurg din România, care datorită mediei mari obținută la examenul de specializare a primit un post din partea Eforiei Spitalelor Civile, la spitalul Colentina din București.

Dar ea a lucrat și la Spitalul Colțea iar în vremea ocupației germane(1916-1918) s-a ocupat cu organizarea unor spitale de campanie, pentru ostașii români, la Palatul Regal și la Palatul Elisabeta.