,

Prefectura Cluj se spală pe mâini în scandalul Concordia CPL. 80.000 de clujeni au fost abandonați de PNL și de prefectul numit de acest partid

Posted by

Prefectul de Cluj, Irina Munteanu (foto)a organizat o întâlnire pe tema șocului provocat de anunțul celor de la CPL Concordia SRL, cu privire la intenția de a renunța la serviciile de furnizare a gazului metan.

În urma acestei ședințe la care au participat primarii din comunele clujene afectate dar și reprezentanții CPL Concordia, Prefectura Cluj a ales cea mai ușoară cale: să se spele pe mâini.

Importanța și utilitatea acestei reuniuni este relevată de următoarele concluzii conturate:

  • CPL CONCORDIA FILIALA CLUJ ROMÂNIA SRL, prin informarea transmisă clienților din portofoliul societății privind alegerea unui alt furnizor de gaze naturale, a dorit să aducă la cunoștința acestora contextul actual în care se regăsește piața de gaze naturale cu implicații semnificative asupra activității de furnizare și, totodată, să vină în întâmpinarea clienților prin reiterarea dreptului clientului final prevăzut de legislația în vigoare, de a alege un furnizor de gaze naturale a cărui ofertă să corespundă cel mai bine nevoilor sale, fără însă a comunica un termen ultimativ cu privire la sistarea activității de furnizare a gazelor naturale la locurile de consum ale clienților finali ai societății.
  • În cazul primăriilor comunelor unde operatorul economic are activitatea de furnizare și distribuție a gazelor naturale, problemele sunt specifice,de aceea, s-a convenit ca operatorul economic să poarte discuții punctuale cu reprezentanții fiecărei unități administrativ-teritorială afectată.
  • Nici unul dintre actualii clienți nu va rămâne în afara sistemului de furnizare de gaze naturale; recomandarea este aceea de a alege furnizorul în baza unei analize proprii adaptate la nevoile fiecărui consumator, potrivit prevederilor legale în vigoare, în caz contrar, urmând a fi preluați de furnizori de ultimă instanță.

Reiterăm faptul că instituția noastră va fi în contact permanent cu conducerea acestui operator economic și cu primarii comunelor afectate pentru a ne asigura că cetățenii nu vor avea de suferit în urma acestei decizii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *