Curaj și muzică pe masa de operație
Un moment unic s-a petrecut într-un spital privat din Cluj, unde un tânăr muzician de 29 de ani, angajat al Filarmonicii clujene și membru al Corului „Anastasios”, a cântat în timpul unei intervenții chirurgicale pe creier. Premieră medicală la Cluj.

Operația a fost condusă de neurochirurgul Iustinian Ioachim Simion, care a reușit să îmbine precizia medicală cu curajul pacientului.
Awake surgery – operația în care pacientul rămâne treaz
Tehnica aplicată, cunoscută ca „awake surgery”, este folosită pentru protejarea zonelor creierului care controlează vorbirea sau coordonarea motorie.
În timpul procedurii, muzicianul a fost trezit după prima parte a operației și a participat activ: a răspuns la întrebări, a cântat și a executat mișcări specifice, contribuind astfel la monitorizarea și protejarea ariilor vitale ale creierului.
Înregistrările video surprind momente impresionante, în care pacientul interpretează vocal, iar echipa medicală continuă operațiunea cu maximă concentrare.
Medicina de top la Cluj
Neurochirurgul Iustinian Ioachim Simion a subliniat valoarea implicării pacientului:
„O procedură complexă, realizată chiar aici, în România. Ștefan a fost parte activă în această călătorie, răspunzând la întrebări, cântând și ajutându-ne să protejăm funcțiile vitale ale creierului său. Această tehnică modernă combină precizia neurochirurgicală cu încrederea și curajul pacientului, oferind șansa la o viață normală. Este o dovadă că medicina de top se face și în România, cu oameni pasionați și dedicați.”
Procedura demonstrează că inovația medicală și curajul personal pot transforma o operație riscantă într-un moment de excepție, unde muzica devine instrument de supraviețuire și monitorizare.
Lasă un răspuns