Romina Mîrza este genul de om pe care fiecare adult și l-ar dori de copil. Harnică, atentă și ambițioasă. Nu degeaba ajuns pilot de elită în aviația militară, fiind și prima femeie care a primit brevet să zboare pe un F16. Prima femeie pilot pe F16 din Armata României.

Acum, oficial, Romina Mîrza este comandant patrula II siguranță, subunități de luptă, Escadrila 48 Aviație Vânătoare, Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, Câmpia Turzii.
În paralel cu uniforma militară, Romina este și un exemplu al mișcări feministe din țara noastre. Este prezentă la multe baluri organizate de diferite fundații și asociații, unde sunt prezente femeile de succes.

Cariera militară a început pentru Romina, în cursul anului 2019. Atunci, ea a obținut calificarea de pilot operațional pe aeronava Mig-21 LanceR. Cu alte cuvinte, a fost prima femeie pilot implicată activ, chiar de la manșa unui Mig 21 Lancer, în Serviciul de Poliție Aeriană, alături de alte țări membre NATO.
Este pilot clasa I pe avionul Mig-21 Lancer și își desfășoară activitatea în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, Câmpia Turzii (Cluj).
„Meseria de pilot militar este cea mai frumoasă posibilă, te ajută să descoperi puteri pe care nu știai că le ai și să ajungi dincolo de limite. Îmi doresc să rămân în sistem și să zbor avion supersonic până la pensionare”, spunea Romina Mîrza.
A plecat la specializare în SUA
După 2020, Armata României știa că va renunța la bătrânul Mig 21 Lancer. Din acest motiv, oficialii armatei au derulat un amplu program de selecție a piloților tineri, care vor urma să învețe să zboare pe F16.

Tot atunci, piloți de Mig21 Lancer, un pic trecuți de 35 de ani, erau catalogați drept ”bătrâni”, și respinși de la programul de recalificare. Asta ca să vă dați seama de duritatea programului de selecție.
În 2024, Romina Mîrza a plecat în SUA pentru a se antrena pentru a zbura pe noul F16. A trecut de toate testele dificile și a primit brevetul pentru a zbura cu avionul care a intrat în dotarea Aviației Militare.
Femeia pilot a povestit și care a fost una dintre cele mai grele misiuni ale sale. A interceptat un avion de linie, plin de călători, despre care se spunea că are la bord o bombă.
”Am decolat din alarmă, am interceptat avionul și am luat legătura cu pilotul. Împreună cu un alt coleg am escortat aeronava până la ieșirea din spațiul aerian al României, de unde a fost preluată de colegii din Ungaria”, a relatat tânăra pilot.
Ministerul Apărării i-a urat cer senin
În urmă cu două zile, Ministerul Apărării Naționale a felicitat-o pe Romina pentru faptul că a devenit oficial, prima femeie pilot de F16.
”Cu această ocazie, vă prezentăm prima femeie pilot de F-16 Fighting Falcon din România.
Locotenent-comandor Romina MÎRZĂ, de la Baza 71 Aeriană, onorează această realizare, în premieră, pentru Forțele Aeriene Române. Felicitări, Romina! Cer senin!”
Lasă un răspuns