,

Primarul Boc a venit în inspecție pe șantierul de pe malul Someșului și a anunțat că lucrările sunt în grafic

Posted by

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a inspectat astăzi lucrările la proiectul „Rethinking Someș” de pe malul Someșului sunt în grafic, iar plaja Grigorescu prinde contur.

Modernizarea malurilor Someșului reprezintă unul dintre cele mai ample proiecte de revitalizare urbană derulate de Primăria municipiului Cluj-Napoca și are la bază conceptul „reîntoarcerea orașului cu fața la râu”.

Edilul Clujului a venit însoțit de directorul Ovidiu Cîmpean și a pus mâna pe ciocan și a ajutat la montarea unei dale de beton.

Întreg obiectivul de investiții se întinde pe o suprafață de aproximativ 146.500 mp și cuprinde malurile intravilane ale Someșului în zona străzilor Paul Ioan, 1 Decembrie 1918, Plopilor, Gavril Muzicescu, Sigismund Toduță, Splaiul Independenței, Mamaia, Dragalina, precum și în zona adiacentă parcurilor Rozelor și Iuliu Hațieganu.

De asemenea, proiectul continuă în zona Parcului Feroviarilor și a Parcului Armătura.

Am vizitat astăzi tronsonul situat în cartierul Grigorescu, zonă care susține legătura între centrul de cartier (zona comercială și de servicii Mirăslău / Donath), zona de joacă și de agrement de pe malul Someșului (Parc „Plaja Grigorescu”) și, în continuarea acestora, zona centrală a orașului.

A fost realizat podul pietonal și ciclistic peste Someș în zona Parcului Rozelor iar lucrările avansează conform graficului de implementare”, a declarat Emil Boc.

„Rethinking Someș” este realizat de firma spaniolă Practica (câștigătoarea concursului internațional de soluții), împreună cu Asocierea ACI Cluj (lider) – SOCOT SA – Simacek Facility Services, iar valoarea lucrărilor este de peste 22 mil euro.

Termenul de finalizare al investiției pe cele 2 tronsoane: 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *